Fabrica de sodă de la Râmnicu Vâlcea a fost închisă

Reporter: Ana Maria Cîrstea – Realizator: Singurul producător de sodă din ţară, fabrica de la Râmnicu Vâlcea, a fost închisă aseară, după 60 de ani de funcţionare neîntreruptă. Cum s-a ajuns în această situaţie şi ce se întâmplă ce cei 600 de angajaţi, ne spune acum în direct corespondenta RRA, Ana Maria Cîrstea.
Reporter: Creşterea preţului la aburul industrial, livrat de CET Govora către fostele uzine sodice Govora, a fost cea care a determinat conducerea companiei poloneze să ia această decizie. Cei care deţin Ciech Sodă nu vorbesc însă de o închidere definitivă, ci doar de un proces de mentenanţă de aproximativ o lună de zile. Totuşi, peste 50% din cei 600 de salariaţi şi-au depus cererile de plecare voluntară, care însă până ieri nu fuseseră aprobate. Astăzi este însă ultima zi când se mai pot depune astfel de cereri. Pe de altă parte, tot astăzi le expiră şi contractul colectiv de muncă. În plus, expiră şi contractul de livrare a aburului industrial de CET Govora către Ciech Soda, având în vedere că nu s-a putut ajunge la nici o înţelegere asupra preţului. Rămâne de văzut ce se va stabili astăzi în cadrul întâlnirii între cei doi premieri, român şi polonez. Autorităţile locale au cerut sprijin financiar din partea statului polonez privind certificatele de CO2./ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 septembrie)