Negocieri postelectorale dificile în Israel

Alegerile anticipate din Israel nu au deblocat situaţia politică. Momentan nicio formațiune politică nu poate să formeze guvernul. Partidul Likud, condus de Benjamin Netanyahu are un rezultat mai slab decât cel pe care l-a obţinut în aprilie. Dar nici cel mai mare partid al opoziţiei, Partidul Alb-Albastru nu deține majoritatea. Vor putea să formeze guvernul cei care vor câştiga sprijinul partidului Israel Betenu (Israel, Patria noastră) condus de Avigdor Liberman, sau a partidului Lista Unită care este alcătuită din formaţiunile politice ale arabilor. Tratativele au început, însă este greu de spus dacă vor avea rezultate. Ca ideologie de partid, Israel Betenu este mai apropiat partidului Likud, dar relaţiile dintre Liberman şi Netanyahu sunt foarte tensionate. În ceea ce priveşte partidul Alb-Albastru, acesta ar putea să intre în coaliţie cu Lista Unită, dar atunci s-ar izola pe scena politică israelieană din cauză că s-a aliat cu arabii.

Expertul în politica israelieană, cercetător al Centrului Antall József din Budapesta, Csepregi Zsolt a comentat pentru ziarul Népszava situaţia creată după alegerile de marţi. „Cel mai mare perdant al alegerilor este Benjamin Netanyahu şi partidul său Likud. În ciuda faptului că în ultimele săptămâni a făcut tot ce este posibil să racoleze votanţi de la partidele de dreapta – a fuzionat şi cu partidul numit Kulanu – rezultatul obţinut este semnificativ mai slab decât a fost în aprilie” – spunea Csepregi. Potrivit opiniei expertului, speranţele actualului prim-ministru pentru formarea unui guvern de dreapta sunt minime. Dar în acelaşi timp nici liderul alianţei Alb-Albastru, Beni Ganz nu are o misiune uşoară, pentru că nici partidele de centru-stânga nu au majoritatea necesară pentru formarea guvernului. „Balanţa politică va înclina către coaliția care va reuși să obțină sprijinul partidului condus de Avigdor Liberman, fost ministru al apărării, cel care a declarat că se va alătura doar unei coaliții largi secularizate (adică fără partidele religioase, ultraortodoxe)” – a adăugat expertul. Csepregi crede că marele câştigător al alegerilor este fără doar şi poate Lista Unită, însă nu se ştie dacă arabii vor reuşi să transforme acest succes în putere guvernamentală. „Rezultatul lor va întări vocea cetăţenilor arabi din Israel în parlament, însă probabil că nu vor să intre în vreo coaliţie de guvernare. Unii deputaţi arabi și-ar părăsi partidele dacă formaţiunea din care fac parte ar intra într-o coaliţie de guvernare. Acest lucru încă nu s-a întâmplat în Israel şi arabii sunt reticenţi să sprijine un guvern evreiesc. Reprezentanţii partidului Alb-Albastru şi a Listei Unite au început deja tatonările, dar cooperarea este îngreunată de faptul că o coaliţie cu arabii ar exclude alte alianţe. Liberman de exemplu s-a grăbit să afirme că în mod cert nu ar sprijini o coaliţie al cărei membru este şi Lista Unită. O soluţie ar fi propunerea fostului prim-ministru, Ehud Barak, care a spus că Beni Ganz ar putea să formeze un guvern minoritar, care însă ar primi sprijin parlamentar de la Lista Unită. Negocierile pentru formarea unui guvern au început în forţă şi există mai multe scenarii. „Singura formulă viabilă ar fi un guvern de uniune naţională, pe care Liberman îl propagă deja de câteva luni” – opinează Csepregi, sugerând o coaliţie între partidele Alb-Albastru, Likud şi Izrael Betenu. Această coaliţie ar putea fi funcţională, însă are o problemă foarte mare, şi anume Benjamin Netanyahu, cu care Beni Ganz şi Avigdor Liberman nu vor să negocieze. „Condiţia guvernului de uniune naţională ar fi ca Netanyahu să se retragă şi să cedeze locul unui alt politician din Likud, însă acest lucru se va întâmpla doar în cazul în care grupul parlamentar Likud se va răscula împotriva premierului actual” – a explicat specialistul. Deocamdată o asemenea răscoală este puţin probabilă, având în vedere că mulţi lideri Likud i-au jurat credinţă lui Netanyahu, dar acest lucru încă se mai poate schimba, totul depinde cum vor evolua negocierile. Ceea ce este sigur e faptul că preşedintele statului Israel va desemna premierul, după ce se va consulta cu partidele parlamentare. Preşedintele nu este obligat să desemneze pe reprezentantul partidului care a obţinut cele mai multe mandate, ci persoana care are cea mai mare şansă să formeze un guvern stabil.

În orice caz, în următoarele săptămâni ne putem aştepta la negocieri dificile, şi presiunea va fi mare asupra fiecarui participant la aceste discuţii, dacă partidele vor să evite ca în acest an să se mai convoace alegeri generale pentru a treia oară. „Campania electorală a fost dură, societatea israeliană este fragmentată. O prioritate a noului guvern trebuie să fie să reclădească încrederea în clasa politică şi să crească solidaritatea socială a israelienilor” – a conchis Csepregi.

Székely Ervin, Rador