Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a afirmat că lumea începe să realizeze ameninţarea schimbării climatice. În încheierea summitului special al ONU pe teme climatice el a mulţumit tinerilor pentru efortul lor şi a rezumat angajamentele luate. „Astăzi, în această sală, lumea a văzut ambiţii clare şi iniţiative concrete. Daţi-mi voie să detaliez câteva. 77 de ţări, multe din lumea industralizată, şi-au luat angajamentul să ajungă la zero emisii până în 2050. Lor li s-au alăturat zece regiuni şi mai mult de 100 de oraşe, printre care şi câteva dintre cele mai mari din lume”, a declarat Guterres./aionita/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 septembrie)