România condamnă ferm atacurile teroriste, a subliniat astăzi preşedintele Klaus Iohannis în cadrul Adunării Generale a ONU, care se desfăşoară la New York. Şeful statului a amintit că România a salutat reforma lansată de secretarul general al ONU la începutul mandatului său şi a sprijinit eforturile organizaţiei care vizează întărirea coordonării şi îmbunătăţirea coerenţei în implementarea Strategiei Globale pentru Combaterea Terorismului.
Corespondenţă din New York – Reporter: Alina Stănuţă – Președintele Klaus Iohannis a condamnat, de la tribuna ONU, în termenii cei mai fermi, atacurile teroriste și a reiterat profunda îngrijorare a României cu privire la răspândirea globală și amploarea acestui fenomen. Klaus Iohannis a reafirmat angajamentul ferm al României pentru combaterea terorismului la nivel internațional, folosind toate instrumentele posibile, inclusiv dreptul internațional.
Klaus Iohannis: Recent, astfel de atacuri, care au avut loc la Kabul, Afganistan, au pus capăt vieții a doi cetățeni români și au rănit grav încă unul. Reiterez angajamentul ferm al României pentru combaterea terorismului la nivel internațional folosind toate instrumentele disponibile, inclusiv dreptul internațional. România a salutat reforma lansată de secretarul general la începutul mandatului său și a sprijinit eforturile ONU care vizează întărirea coordonării și îmbunătățirea coerenței în implementarea strategiei globale pentru combaterea terorismului.
Reporter: Pe de altă parte, șeful statului, Klaus Iohannis, spunea, la New York, la cea de 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU, că, din păcate, continuăm să asistăm în regiunea noastră la acțiuni deliberate care vizează subminarea securității și vorbea aici despre centura de conflicte nerezolvate din jurul Mării Negre, care este în continuare o sursă importantă de instabilitate. Klaus Johannis a susținut în context că România rămâne un pilon de stabilitate în regiune. Pe de altă parte, șeful statului, Klaus Iohannis, aici, la New York, a anunțat faptul că, de la mijlocul lunii octombrie, 120 de militari români și patru elicoptere vor începe misiunea în Mali, în sprijinul efortului ONU de a ajuta guvernul din această țară./amirea/sdm2

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 septembrie)