Acuzat de hărțuire, Placido Domingo renunță să mai concerteze la Met, în New York

Placido Domingo a renunţat să mai concerteze la Metropolitan Opera din New York, a anunțat marți opera și faimosul tenor spaniol, acuzat de hărțuire sexuală de mai multe femei. Cântărețul, în vârstă de 78 de ani, care a păşit pentru prima dată pe scena din New York cu mai bine de jumătate de secol în urmă, era așteptat începând de miercuri la Met, într-o nouă producție a operei „Macbeth” de Giuseppe Verdi. Marţi, tenorul a respins din nou acuzațiile care i se aduc, într-o declarație trimisă la AFP, și s-a declarat „îngrijorat de climatul în care oamenii sunt condamnați fără un proces corect”. Dar „după ce am reflectat mai bine, cred că prestaţia mea în această producție ‘Macbeth’ ar distrage atenția de la munca grea a colegilor mei, pe scenă și în spatele scenei”, a adăugat el. „Așa că am cerut să mă retrag și le mulțumesc conducătorilor Met pentru că au acceptat solicitarea mea”. „Met și dl.Domingo au fost de acord că trebuie să renunțe”, a comentat Opera din New York. Într-o anchetă publicată la mijlocul lunii august de Associated Press, nouă femei, inclusiv una cu fața descoperită, au afirmat că au fost hărțuite sexual de Placido Domingo, începând cu sfârșitul anilor ’80. Aceste femei au vorbit despre gesturi deplasate și apeluri insistente, una dintre ele susţinând că a întreținut relații sexuale cu el din teama de a nu-și pune în pericol cariera. Associated Press a lansat o a doua anchetă pe 7 septembrie, afirmând că alte 11 femei, pretinzând, de asemenea, că sunt victimele artistului, s-au prezentat de la primele dezvăluiri, identitatea unei dintre ele fiind chiar divulgată. Orchestra Philadelphia și Opera din San Francisco și-au anulat spectacolele programate în acest sezon în urma acuzaţiilor făcute publice. Opera din Los Angeles, unde Placido Domingo este director general din 2003, a angajat un avocat pentru a investiga acuzațiile transmise de AP și l-a suspendat pe tenor din funcţie ca măsură de precauție. Concluziile anchetei nu au fost încă făcute publice. Opera Metropolitană a indicat inițial că va lua o decizie după publicarea rezultatelor acestei investigații. /rcostea/ddaniela

(www.lalibre.be – 25 septembrie)