Ministerul Mediului apreciază că în România trăiesc între 6450 şi 7200 de urşi

Potrivit datelor Ministerului Mediului din România colectate în primăvara lui 2019, numărul urşilor care trăiesc în sălbăticie pe teritoriul ţării este cuprins între 6450 şi 7200. Datele au fost comunicate vineri, la solicitarea corespondentului agenţiei ungare de presă MTI. Documentul ministerului arată că, de la începutul anului, ministerul a primit din 13 judeţe un total de 73 de cereri pentru împuşcarea sau relocarea unor exemplare considerate periculoase, din partea asociaţiilor locale de vânătoare, şi a aprobat, în baza cotelor de intervenţie, împuşcarea a 34 de urşi şi relocarea unuia. Defalcate pe judeţe, datele arată că cele mai multe necazuri cu urşii sunt în judeţele Ţinutului Secuiesc. În Harghita au fost solicitate 14 autorizaţii de împuşcare, iar vânătorii au primit aprobare pentru opt. În judeţul Mureş, din 14 solicitări au fost aprobate cinci, iar în Covasna din cele şapte cereri trimise ministerului, asociaţiile de vânătoare au primit undă verde pentru a împuşca patru urşi. Multe cereri au venit şi din afara Bazinului Carpatic, respectiv din Argeş (10) şi Prahova (6), însă au fost aprobate doar 4, respectiv 3, în timp ce toate solicitările asociaţiei de vânătoare din Suceava (10) au fost respinse. Ministerul nu a dezvăluit, la solicitarea MTI, numărul de urşi defalcat pe judeţe, dar datele privind numărul acestora în Ţinutul Secuiesc fuseseră relevate anterior. Asociaţiile de vânătoare estimează că în Harghita sunt peste 1900 de urşi, în Covasna între 1500 şi 1600, iar în Mureş în jur de 1300. Datele din Harghita şi Mureş au apărut în iunie pe portalul Szekelyhon.ro, iar cele referitoare la Covasna au fost prezentate de prefectul judeţului, Sebastian Cucu, la începutul acestei luni. Experţii cinegetici contestă, însă, veridicitatea cifrelor comunicate de asociaţiile de vânătoare. Aceştia bănuiesc că urmele aceluiaşi urs au fost numărate de mai multe ori în cursul inventarierii fondului cinegetic. Planul de acţiune pentru păstrarea populaţiei de urşi, aprobat anul trecut – care poate fi consultat şi pe site-ul Ministerului Mediului – comunică datele estimărilor din 2016 cu privire la numărul urşilor din România. Atunci specialiştii au apreciat că numărul urşilor este între 6050 şi 6640. Înainte de 2016, Ministerul Mediului aproba anual împuşcarea a 400-450 de exemplare de către asociaţiile de vânătoare, ca mai apoi Guvernul Cioloş să interzică şi vânătoarea cu scopul menţinerii populaţiei de urşi la un nivel acceptabil. Din momentul interzicerii a crescut numărul atacurilor comise de urşi împotriva animalelor domestice si a oamenilor, iar acum nu mai reprezintă o raritatea când un urs este călcat pe drumuri naţionale, pe calea ferată, sau chiar pe autostrăzi. Planul de acţiune menţionează că pentru teritoriul de 69 de mii de kilometri pătraţi pe care populaţia de urşi îl ocupă în România, din perspectivă ecologică, socială şi economică numărul optimal de exemplare ar fi de 4000. WWF România, care se ocupă şi de apărarea speciei ursului brun, contestă vehement acest număr. Senatul României a aprobat săptămâna aceasta un proiect de modificare legislativă care permite vânătoarea ursului brun, în anumite anotimpuri, în următorii cinci ani. Dacă proiectul trece şi de Camera Deputaţilor şi va fi promulgat, populaţia de urşi va putea fi reglementată în baza unor cote de recoltare, asemenea porcului mistreţ, cerbului şi altor animale, care nu sunt pe lista animalelor protejate./lendrefy/sdm2

(MTI – 29 septembrie)