Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost depusă

Liberalii au depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, condus de Viorica Dăncilă. După aproape o lună de negocieri, liberalii au reuşit să strângă 237 de parlamentari care să semneze pentru retragerea votului de încredere în Executiv. Însă, moţiunea nu a fost citită astăzi, şedinţa birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului a fost suspendată, în această seară, din lipsă de cvorum. Nu se ştie deocamdată nici calendarul dezbaterii moţiunii.
Reporter: Cătălin Purcaru – Conducerea Parlamentului va stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură, după ce, iniţial, birourile permanente au fost convocate aseară. Şedinţa, însă, nu a mai avut loc, din lipsă de cvorum. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a susţinut că pentru această situaţie de vină sunt reprezentanţii partidelor din opoziţie:
Marcel Ciolacu: Eu am crezut că este o grabă de a scăpa această ţară de pesedişti şi de acest guvern şi am constatat că cele cinci partide astăzi au lipsit. Este o mascaradă. Nu au un lider. Se şi vede acest lucru. Se joacă cu această moţiune.
Reporter: 237 de parlamentari – de la PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România şi ALDE – au semnat moţiunea de cenzurză. Printre semnatari se află şi doi deputaţi de la grupul minorităţilor naţionale, dar şi patru parlamentari social-democraţi. Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, acuză lipsa de competenţă a premierului Viorica Dăncilă şi a echipei sale.
Raluca Turcan: Pentru toată aroganţa, pentru toată incompetenţa, pentru tot răul cu care a obişnuit România în ultimii 3 ani, un vot pentru demiterea acestui guvern antinaţional este o necesitate pentru orice parlamentar de bună credinţă.
Reporter: Deputatul USR, Stelian Ion, consideră că numărul de semnături oferă un motiv în plus pentru ca moţiunea să treacă de Parlament.
Stelian Ion: A fost un efort comun. Sunt optimist, în sensul că acest guvern va pica în câteva zile.
Reporter: Deputatul Daniel Constantin, din partea PRO România, afirmă că partidul său sprijină demersul de a schimba actualul guvern.
Daniel Constantin: Avem nevoie, la nivelul Guverului României, să aducem profesionişti. Cred că asta este cea mai mare greşeală pe care au făcut-o cei care guvernează dincolo de alte interese.
Reporter: Fostul partener de guvernare, deputatul Andrei Gerea, spune din partea ALDE, că premierul nu mai are susţinerea populaţiei şi, ca atare, trebuie să plece.
Andrei Gerea: Au fost momente foarte tensionate în această guvernare. N-a fost o guvernare simplă. Au fost şi lucruri bune, dar, din păcate, Guverul Dăncilă, în forma în care se prezintă în acest moment, nu mai are credibilitate.
Reporter: Liderul senatorilor UDRM, Cseke Attila, subliniază că este nevoie de un control pentru majoritatea parlamentară prin votul asupra moţiunii de cenzură.
Cseke Attila: În asemenea momente, în mod cert este absolut democratic ca această majoritatea să fie controlată. Din punct de vedere scriptic există numărul de semnături necesare pentru o altă majoritate, pentru o altă formulă politică.
Reporter: Deputatul PMP, Marius Paşcan, crede că este nevoie de o restartare a clasei politice din România.
Marius Paşcan: Este vorba de un guvern care a făcut multe deservicii şi rău ţării. Asistăm astăzi, din cauza acestui guvern, la un climat general de impredictibilitate economică, asistăm la un triumf al infracţionalităţii.
Reporter: În schimb, social-decmoraţii nu dau şanse demersului opoziţiei. Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a reafirmat că moţiunea nu va trece de Parlament şi că social-democraţii sunt mobilizaţi pentru a opri acţiunea opoziţiei. Strategia social-democraţilor este să asigure cvorumul la momentul dezbaterii moţiunii, dar să nu participe la vot. Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a precizat că cei care nu vor respecta decizia partidului, nu vor fi trecuţu cu vederea. Tot astăzi, în Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a convenit asupra propunerilor pentru funcţia de comisar european la transporturi.
Viorica Dăncilă: Dan Nica rămâne propunerea, pentru că este liderul delegaţiei europarlamentarilor PSD în Grupul socialiştilor şi democraţilor europeni. Bineînţeles, noi am luat o rezervă, propunem şi o femeie. Dacă se va cere acest lucru, pe Gabriela Ciot, secretat de stat la Ministerul Afacerilor Europene. Vom proceda după modul în care va proceda şi Ungaria.
Reporter: Prim-ministrul a adăugat că îl va informa pe preşedintele Klaus Iohannis despre propunerea Guvernului pentru postul de comisar european./eendrefy/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI