Robotul InSight al NASA a ajuns în noiembrie 2018 pe Marte și a înregistrat multiple mişcări pe care acum le pot asculta şi pământenii.
NASA a lansat marți două fișiere sonore a două cutremure din 22 mai și 25 iulie, înregistrate cu ajutorul seismometrului ultrasensibil oferit de agenția spațială franceză CNES Aceasta ascultă încă de la începutul anului subsolul planetei, în căutarea „bătăilor inimii” sale pentru a descoperi indicii ale istoriei formării sale. Pentru că planeta nu este moartă și „respiră” încă vizibil, explică CNES.
Frecvența vibrațiilor este prea mică pentru urechea umană, iar mişcările seismice sunt prea slabe pentru a fi resimțite. Înregistrările au fost astfel „ușor” procesate și accelerate pentru a deveni audibile cu ajutorul unei așa-numite tehnici de „sonificare”, realizată de cercetătorii de la Institutul de Fizică a Globului din Paris. Acestea sunt reprezentative pentru cele 21 de evenimente în legătură cu care oamenii de știință sunt aproape siguri că sunt cutremure, din cele o sută de evenimente detectate.
Cu o cască audio, se poate auzi un zgomot ușor, care nu este spectaculos la prima vedere, dar cu privire la care oamenii de știință trag deja concluzii despre compoziția crustei marțiene. Această crustă este probabil comparabilă cu „un amestec din scoarța terestră și cea a Lunii”, scrie Jet Propulsion Laboratory (JPL), laboratorul NASA. Faliile de pe Pământ se închid relativ rapid datorită infiltrării apei, permițând valurilor să traverseze neîntrerupt fracturile vechi și să se învârtă prin crustă.
În schimb, crusta lunară este „mai uscată”, faliile nu se închid rapid și valurile se propagă zeci de minute în loc să meargă în linie dreaptă.
Marte seamănă mai mult cu Luna, iar valurile seismice se propagă acolo aproximativ un minut, „în timp ce cutremurele pot să apară și să dispară în câteva secunde”, continuă JPL.
Echipele care gestionează seismometrul sunt doar la începutul explorării subsolului. Ele intenționează să descopere într-o zi compoziția completă a acestuia, în special a nucleului. /rcostea/ddaniela

(www.lesoir.be – 3 octombrie)