PORTRET: Rembrandt şi universul său clar-obscur

de Razvan Moceanu

Vineri, 4 octombrie, se împlinesc 450 de ani de la moartea pictorului, desenatorului şi gravorului olandez Rembrandt Harmenszoon van Rijn, unul dintre cei mai mari artişti din istorie. Maestru al tehnicii clar-obscur, Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene extrem de valoroase. El a trăit în perioada adesea denumită „epoca de aur olandeză”, în care cultura, știința, comerțul și influența politică a Olandei au atins apogeul.

Istoricul şi eseistul francez Élie Faure opina că Rembrandt a fost „singurul pictor care și-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenușa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis”.

Furtuna de pe Marea Galileei – Rembrandt, 1632

Rembrandt Harmenszoon van Rijn s-a născut la 15 iulie 1606, la Leiden, în Olanda, părinţii săi fiind morarul Harmen Gerritszoon van Rijn şi Neeltje Willemsdochter van Zuitbroeck.

El este singurul copil al familiei care învață să scrie și să citească într-o școală latină.

În anul 1620 se înscrie la Universitatea din Leiden, dar rămâne acolo doar câteva luni, dorinţa sa fiind de a deveni pictor. Începe studiile de pictură la atelierul lui Jacob van Swanenburgh, unde timp de trei ani învață tehnica acestei arte.

Începe să picteze copii ale unor lucrări importante ale vremii, iar talentul său este considerat remarcabil. Drept urmare, în anul 1624, familia sa îl trimite la prefecţionare, în atelierul lui Pieterzoon Lastman, la Amsterdam. După doar şase luni de studiu, Rembrandt preia de la maestrul său stilul modului de reprezentare a stărilor sufletești, realizate în tehnica clar-obscurului.

Rembrandt revine în oraşul natal, unde îşi deschide un atelier propriu, alături de Jan Lievens, un alt pictor remarcabil, pe care îl întânise în atelierul lui Pieterzoon Lastman. Însă la scurtă vreme, umanistul Constantijn Huygens îl va influenţa să revină la Amsterdam, unde i se aminteşte că talentul său are condiţii de a fi apreciat.

Aşadar, în anul 1633, negustorul de artă Hendryck van Uylenburg îi oferă în Amstredam un apţiu pentru un atelier de lucru, iar până la prima comandă importantă nu a mai fost decât un pas: „Lecția de anatomie a doctorului Tulp”, o lucrare remarcabilă prin care Rembrandt intră în galeria şi în cercurile marilor pictori olandezi.

De aici înainte, familiile bogate din Amsterdam îi comandă portrete, iar în 1634, prinţul Henric Frederic îi comandă, prin intermediul lui Huygens, tabloul intitulat „Patimile Domnului”.

În anul 1634, Rembrandt se căsătorește cu Saskia van Uylenburgh, o femeie cu zestre şi verișoara negustorului de artă care l-a sprijinit pe artist, iar alianţa este o oportunitate de a pătrunde, încă şi mai adânc, în cercurile marii burghezii din Amsterdam.

Noua familie va locui într-un cartier elegant din Amsterdam, iar artistul îşi va instala aici şi un atelier.

Însă tânărul cuplu va avea parte de un şir de tragedii, cauzate de moartea primilor trei copii ai lor – primul fiu, Rumbartus, a murit la doar două luni după naştere, în 1635, apoi, în 1638, aceeaşi soartă având-o şi fiica în vârstă de doar trei săptămâni, Cornelia, urmată de o treia fiică, purtând acelaşi nume, care a murit la rândul său la nici o lună de viaţă -, pentru ca în anul 1641, să se nască Titus, copilul lor sănătos, toate acestea întâmplându-se cu preţul degradării stării de sănătate a tinerei mame, care se  îmbolnăvește de tuberculoză și moare la 14 iunie 1642, la doar un an după naşterea lui Titus.

Dacă în plan personal viaţa sa va rămâne întunecată de dispariţia femeii atât de iubite – de aceea o va portretiza ori de câte ori va avea ocazia, iar schiţele realizate de artist în perioada suferinţei femeii iubite sunt printre cele mai copleşitoare opere ale lui Rembrandt – , în plan profesional, însă, artistul găseşte resurse să meargă mai departe şi realizează tabloul „Rondul de noapte”, care va marca culmea gloriei sale artistice.

Începând cu anul 1646, Rembrandt angajează o educatoare pentru fiul său, pe nume Hendrickje Stoffels, de care însă se va îndrăgosti iremediabil, doar că, după canoanele vremii, justiția ecleziastică îi acuză de imoralitate, deschizându-le un proces.

Vor urma ani în care Rembrandt devine tot mai bătrân și mai izolat de lume, iar pe deasupra şi creditorii îl vor urmări tot mai insistent.

Totuşi, în anul 1654, artistul devine din nou tatăl unei fetiţe pe care a botezat-o tot Cornelia – în memoria celor două fiice pierdute – , mamă fiind mult mai tânăra Hendrickje Stoffels.

Rembrandt – Rondul de noapte – Rijksmuseum, Amsterdam

Anul 1656 aduce pentru Rembrandt falimentul personal, colecția sa de artă fiind vândută pentru recuperarea datoriilor.

Artistul va continua să creeze, printre lucrările acestei perioade aflându-se „Sindicii postăvarilor” (1662), „Logodnica evreică” (1665) şi mai multe autoportrete.

Deşi spre sfârșitul vieții artistul a trăit cu multe griji și în sărăcie, el a dat posibilitatea mai multor pictori tineri să studieze în atelierul său. Dintre aceştia, sunt de menţionat Gerrit Dou (1613-1675), Govaert Flink (1615-1660) și, mai ales, Carel Fabritius (1622-1654), cel mai talentat dintre elevii săi, care a murit tânăr, într-un accident.

În anul 1663, Hendickje Stoffels trece la cele veşnice, iar în 1668 moare şi fiul artistului, Titus, care rămăsese unicul sprijin pentru marele artist, aceste momente întregind o listă interminabilă de persoane dragi pierdute de artist de-a lungul anilor.

Rembrandt va trece la Domnul, la 14 octombrie 1669, într-o casă modestă din cartierul Rozengracht, fiind înmormântat în cimitirul Westerkerk, fără însemne de identificare.

Interesant este faptul că, din cauza faptului că tinerii pictori care au studiat în atelierul maestrului, au învăţat arta picturii copiind operele artistului, în comerțul de artă din anii şi secolele care au urmat, au intrat şi multe „Rembrandt-uri false”. În cadrul unui program de cercetare inițiat și condus de specialiști olandezi, s-a constatat că, dacă la începutul secolului al XX-lea erau atribuite lui Rembrandt circa o mie de lucrări, în zilele noastre se estimează că opere autentice ale artistului sunt doar circa o treime din aceste lucrări.

Cel mai mare preţ plătit vreodată pe o operă a marelui artist, a fost înregistrat în anul 2009, când la o licitaţie a casei Christie’s, la Londra, regele cazinourilor din Las Vegas, miliardarul american Stephen Wynn, cu o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari, a plătit 22 de milioane de euro (33 de milioane de dolari) pentru „Portret de bărbat”, pictat în anul 1659. În decembrie 2000, aceeaşi casă de licitaţii a vândut „Portretul unei femei de 60 de ani”, o altă lucrare a lui Rembrandt Harmenszoon van Rijn, pentru suma de 19,8 milioane de lire sterline.