Medicii recomandă vaccinarea antigripală, indiferent de vârstă

A început sezonul gripei şi al virozelor, iar medicii recomandă vaccinarea, indiferent de vârstă. Ei atrag atenţia că luarea de antibiotice în caz de răceli sau gripă nu aduce niciun beneficiu.

Reporter: Adriana Turea – Medicii spun că antibioticele nu se iau în urma sfatului prietenilor sau o rudelor, ci doar la recomandarea doctorilor, atunci când sunt necesare. De asemenea, medicii ne sfătuiesc să răspundem la cinci întrebări înainte de a lua antibiotice: am într-adevăr nevoie de antibiotic, care sunt riscurile și reacțiile adverse, există opțiuni mai simple, mai sigure, ce costuri implică și cum să iau antibioticele ca să fie eficiente? Directorul medical al Spitalului Universitar de Urgență București, conferențiar doctor Dorin Ionescu, atrage atenția că antibioticele pot ajuta, dar pot face și rău.

Dorin Ionescu: Antibioticele nu acționează în cazul unei infecții virale, spre exemplu, o banală răceală; ele tratează doar infecții bacteriene. Trebuie să mai spunem că antibioticele pot preveni, pot trata infecții, dar au numeroase riscuri, cum ar fi diareea, starea de greață, vărsături, infecții, infecții vaginale, reacții alergice, precum și deteriorarea a nervilor sau a tendoanelor. Dacă utilizați prea multe antibiotice sau când nu aveți nevoie de ele, s-ar putea ca la un moment dat ele să nu mai fie eficiente. Aceasta, de fapt, se cheamă rezistența la antibiotice.

Medicul a mai adăugat că pentru evitarea problemelor de sănătate care pot apărea în urma utilizării iresponsabile a antibioticelor și pentru a nu ne confrunta cu infecții este bine să luăm câteva măsuri de siguranță: spălatul frecvent al mâinilor și să ne facem toate vaccinurile, inclusiv cel antigripal la timpul potrivit.
Realizator: Reamintim că, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal, care urmează să fie distribuite în întreaga ţară. Între timp, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă că în săptămâna 30 septembrie – 6 octombrie, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost de 69.899, comparabil cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -12 octombrie