Nord-estul Siriei, din nou sub influenţa regimului Assad

Kobane, oraşul simbol al rezistenţei îndârjite a kurzilor faţă de organizaţia Stat Islamic este, începând de miercuri, 16 octombrie, imaginea mari întoarceri a regimului Assad în nord-estul sirian. Spre seară, un convoi de autobuze şi camioane încărcate de combatanţi pro-Damasc a intrat în Kobane. Acest detaşament a preluat controlul localităţii de la Forţele Democratice Siriene, miliţia cu dominantă kurdă, care era stăpâna acestor locuri de la victoria lor asupra jihadiştilor, din ianuarie 2015.
Conform imaginilor luate de la faţa locului şi difuzate pe reţelele sociale, intrarea forţelor loiale regimului preşedintelui a produs mult zgomot, dar prea puţin entuziasm. Foarte puţini locuitori au ieşit în stradă la trecerea vehiculelor care, în lipsa uralelor, au abuzat de sirene şi de claxoane.
Împotriva voinţei lor, sub presiunea ofensivei turce declanşate la 9 octombrie şi din cauza retragerii forţelor americane ordonată de Donald Trump, Kobane, ca şi toate celelalte oraşe din nord-estul Siriei s-au supus acestui transfer de putere.