PORTRET: Celia Cruz – simbolul muzicii salsa, vedeta muzicii latino

de Razvan Moceanu

Luni, 21 octombrie, se împlinesc 95 de ani de la naşterea cântăreţei cubaneze Celia Cruz, cea mai importantă reprezentantă a muzicii salsa şi cea mai populară artistă a muzicii latino din secolul trecut. Ea a fost extrem de apreciată la nivel internațional, fiind numită „Regina Salsei”, „Reina Rumba”, „la Guarachera de Oriente”, „La Guarachera de Cuba”, precum și „Regina Muzicii Latine”.

(ELECTRONIC IMAGE) AFP PHOTO Vince BUCCI/gb (Photo by VINCE BUCCI / AFP)

Ursula Hilaria Celia Caridad Cruz Alfonso, pe numele său complet, s-a născut la 21 octombrie 1925, într-o periferie din Santos Suárez, Havana, în Cuba, fiind a doua fată a unui fochist angajat la Căile Ferate, Simón Cruz, şi a Catalinei Alfonso, casnică.

Celia Cruz a copilărit alături de cei trei fraţi – Dolores, Gladys şi Barbarito – şi de cei unsprezece verişori, iar starea materială a familiei nu era una satisfăcătoare, multă vreme cei mici neavând nici cu ce să se încalţe.

Încă de mică, Celia le cânta fraților ei ca să adoarmă, apoi a cântat la serbările școlare, iar mama sa, care avea o voce superbă, a intuit talentul pe care cea mică îl avea.

La vârsta de doisprezece ani, Celia le cânta turiştilor, iar unul dintre aceştia, impresionat de interpretarea tinerei copile, i-a cumparat prima ei pereche de pantofi.

Tatăl său dorea ca Celia să devină profesoară, astfel că după finalizarea liceului a absolvit Școala Normală pentru Profesori din Havana, cu intenția de a preda literatura. Cu toate acestea, mătușa și vărul său au dus-o să cânte la un cabaret, deşi în acele vremuri, meseria de muzician nu era văzută ca o îndeletnicire respectabilă. Dilema tinerei avea să fie lămurită de recomandarea unuia dintre profesorii săi, care i-a explicat că muzica îi putea aduce într-o zi veniturile pe care un profesor le poate obţine într-o lună de muncă.

A urmat o perioadă în care Celia Cruz cânta în cadrul unor programe radiofonice – „La Hora del Té” sau „La Corte Suprema del Aire” – , premiile obţinute aici erau reprezentate de prăjituri şi dulciuri, iar prestaţia muzicală din emisiunea radiofonică „Del tango Nostalgias”, la Radio García Cerrá, îi va aduce primii ei bani obţinuţi din cariera artistică, un premiu de 15 dolari.

A cântat, apoi, în trupele Gloria Matancera şi Sonora Caracas, şi a făcut parte din spectacolul „Las mulatas de fuego”, cu care s-a aflat în turnee în Venezuela şi Mexic.

În anul 1950, s-a angajat în trupa cabaretului Tropicana, unde a fost remarcată  de directorul de la Sonora Matancera, chitaristul Rogelio Martínez.

Aceasta  o va angaja în cadrul trupei, pentru a o înlocui pe Myrta Silva, solista de până atunci a ansamblului.

Aşadar Celia Cruz devenea membră a trupei Sonora Matancera, alături de care va cânta în următorii 15 ani, iar trompetistul Pedro Knight a devenit  regizor muzical și dirijor al trupei.

Tot în 1950, Celia Cruz cântă pentru prima dată într-un film, în „Rincon criollo”, în regia lui Raúl Medina.

AFP PHOTO Lucy NICHOLSON (Photo by LUCY NICHOLSON / AFP)

Celia Cruz şi la Sonora Matancera aveau să domine piaţa muzicală cubaneză, în condiţiile în care vedetele de la acea vreme se numeau Pío Leyva, Tito Gómez, Barbarito Díez sau Benny Moré.

Celia s-a remarcat cu compoziţia „Cao Cao Maní Picao”, o piesă al cărei succes a depăşit graniţele Cubei, apoi următoarea ei melodie, „Burundanga”, avea să-i aducă, în aprilie 1957, la New York, primul său Disc de aur.

În ianuarie 1959, dictatorul cubanez Fulgencio Batista, care s-a bucurat, o vreme, de sprijinul americanilor, a fost răsturnat de la putere de armata de gherilă a lui Fidel Castro, iar administrația Eisenhower a privit cu relativă încredere revoluția cubaneză. Batista ajunsese să fie un aliat care strica imaginea Americii, iar un guvern democratic la Havana, care urmărea inițierea reformelor sociale necesare, aşa cum se preconiza, avea să fie, în viziunea Washingtonului, un aliat mult mai stabil și de încredere. La scurtă vreme, însă, liderii de la Casa Albă aveau să afle că Fidel Castro avea alte intenţii, ducând ţara spre dictatură, relaţiile dintre Cuba şi SUA intrând pe o pantă descendentă.

În  acest context, la 15 iulie 1960, Celia Cruz şi Sonora Matancera plecau în Mexic pentru un spectacol, iar artista a hotărât să nu mai revină în ţara natală.

A urmat o serie de concerte de succes în Mexic, iar după un an, solista cubaneză se muta în SUA, unde s-a angajat să concerteze la sala Palladium din Hollywood.

La 7 aprilie 1962, mama sa a murit, iar Celiei nu i-a fost permisă intrarea în Cuba pentru a participa la funeralii.

În iulie 1962, Celia Cruz s-a căsătorit cu trompetistul Pedro Knight, colegul ei de la Sonora Matancera, iar trei ani mai târziu, cei doi părăseau trupa, artista urmând o carieră solo, alături de trompetistul, soţul şi reprezentantul ei, Pedro Knight, şi de excepţionalul percuţionist Tito Puente.

În 1966, Celia Cruz înregistra prima melodie rumba anti-rasistă, „Bemba Colora”, care era prezentă pe albumul „Son Son Guaguanco”, iar în anul 1967 era lansat albumul „Bravo”, care cuprindea şi celebra melodie „Guantanamera”, o compoziţie a lui Luis Demetrio.

În anul 1974, Celia a înregistrat albumul de succes „Celia & Johnny”, alături de flautistul dominican Johnny Pacheco, iar în anul 1976, era prezentă în filmul documentar „Salsa”, dedicat culturii latine, artista impresionând prin costumaţie – peruci colorate, rochii strânse și pantofi foarte înalți – , toate devenind, în timp, marcă înregistrată Celia Cruz.

Au urmat melodii de mare succes, „Químbara”, „Toro mata”, „Vieja luna”, sau „Lo tuyo es mental”.

Pentru o perioadă, Celia a cântat alături de „Fania All Stars”, o trupă ce cuprindea o combinaţie de muzicieni din diverse orchestre care se reuneau doar pentru spectacole, formaţie cu care a concertat în Marea Britanie, Franţa şi Zair, dar şi în ţări din America Latină.

În anul 1977, Celia a înregistrat un suuces imens cu primul ei single, „Willie Colón”, acesta fiind continuat cu noi melodii extrem de bine primite de public, „Usted abusó”, „A papá” sau „Pun Pun Pun Calatu”.

În anul 1982, artista s-a reîntâlnit cu trupa Sonora Matancera, cu care a înregistrat albumul „Feliz Encuentro”, care a cunoscut, de asemenea, un  succes imens, apoi a susţinut un concert de excepţie, la Madison Square Garden, unde au fost prezenţi toţi cei care au acompaniat-o pe artistă de-a lungul carierei, dar şi numeroşi şi valoroşi invitaţi.

În anul 1987, Celia Cruz intra în Guinness Book of Records, susţinând un concert în aer liber, în Santa Cruz de Tenerife, în faţa a 250.000 persoane, cel mai numeros public al său la un concert şi cel mai mare număr de persoane care a dansat simultan pe aceeaşi melodie.

Doi ani mai târziu, Celia Cruz obţinea primul său premiu Grammy şi a fost invitată la concertul prin care se marcau 65 de ani de existenţă a trupei Sonora Matancera, susţinut în Central Park din New York, moment de întâlnire cu foştii ei colegi, Daniel Santos, Carlos Argentino, Vicentico Valdés şi Bobby Capó.

Tot în 1989, un asteroid a primit denumirea „5212 Celiacruz”, în onoarea artistei.

În anul 1990, obţine permisiunea de a reveni în ţara natală, pentru a susţine un concert la Guantánamo, un moment extrem de emoţionant pentru artistă.

Tot în anul 1990, Celia Cruz a câștigat un premiu Grammy pentru cel mai bun spectacol tropical latin, „Ritmo en el Corazón”, iar în 1992, ea juca, alături de Armand Assante și Antonio Banderas, în filmul „The Mambo Kings”, regia Arne Glimcher – producţie nominalizată la Oscar şi Globurile de Aur – , unde a interpretat personajul Evalina Montoya.

În anul 1994, președintele american Bill Clinton îi acorda Medalia Națională pentru Arte, şi tot în acel an era introdusă în Billboard Latin Music Hall of Fame, alături de conaţionalul ei Cachao López.

În anul 1997, Celia a apărut în telenovela „El alma no tiene color”, la Televisa, apoi, la 25 octombrie, în acelaşi an, a participat la prima ediţie a „zilei Celia Cruz”, organizată de municipalitatea oraşului San Francisco.

Un an mai târziu, Celia lansa albumul „Mi vida es cantar”, care cuprindea una dintre cele mai celebre melodii ale artistei, „La vida es un carnaval”.

În anul 1999, Celia Cruz a intrat în International Latin Music Hall of Fame, a participat la Modena, în Italia, la un concert la invitaţia fundaţiei Pavarotti & Friends şi tot în acel an, a semnat un contract casa de discuri SONY Music.

În anul 2000, câştigă un nou premiu Grammy, cu albumul „Celia and Friends”, apoi, în acelaşi an, suferă un şoc după moartea prietenului şi colegului ei de scenă, Tito Puente, în urma unui infarct.

În 2001, artista obţine un nou premiu Grammy, pentru albumul „Siempre Viviré”, iar un an mai târziu înregistrează un nou album, „La Negra tiene Tumbao”.

Celia Cruz a devenit celebră pentru celebrul „Azucar!” prezent în mai toate spectacolele sale, acest strigăt fiind o aluzie la sclavii care au lucrat pe plantațiile de zahăr din Cuba – reprezentând cel mai important produs agricol din istoria Cubei – și la istoria violentă a sclaviei din statul insular.

În anul 2002, Celiei i s-a descoperit o tumoare pe creier, a fost operată, spre finalul anului, însă intervenţia nu a fost un succes.

În perioada de recuperare a mai apucat să înregistreze, în studio, câteva melodii pentru albumul „Regalo de Alma” şi a participat la emisiune specială care îi era dedicată, la Telemundo.

Cei 50 de ani de carieră au însemnat pentru Celia Cruz, numeroase succese dar şi numeroase premii distincţii şi onoruri.

Ea a obţinut cinci premii Grammy, titlul de Doctor Honoris Causa din partea a trei universităţi din America de Nord – Yale University, Florida International University şi Miami University -, nenumărate discuri de aur şi de platină şi o stea pe Hollywood Boulevard, în anul 1987. A cântat alături de muzicieni excepţionali, chiar şi nevorbitori de limba spaniolă, iar ca o recunoaştere supremă a activităţii sale muzicale remarcabile, a primit titlul onorific de „La reina de la Salsa”.

În anul 1991, un bulevard din Miami a primit numele Celia Cruz, iar în 2003, o şcială de muzică devenea Celia Cruz Bronx High school of Music.

Celia Cruz a trecut la Domnul la 16 iulie 2003, la Fort Lee, New Jersey, SUA, lăsând un gol imens în muzica latino.

La dorinţa ei expresă, trupul său neînsufleţit a fost dus, pentru două zile, la Miami, pentru ca admiratorii săi cubanezi aflaţi în exil să îi aducă ultimele omagii. Ea îşi găseşte somnul de veci în Woodlawn Cemetery din New York.

AFP PHOTO/ELIOT J SCHECHTER (Photo by ELIOT J SCHECHTER / AFP)

În februarie 2004, ultimul său album, lansat dupa moartea sa, a primit un premiu în cadrul galei Premios Lo Nuestro, pentru cel mai bun album de salsa al anului .

Pe 18 mai 2005, the National Museum of American History din Washington, administrat de Smithsonian Institution, inaugura o expoziţie despre viaţa şi muzica Celiei Cruz, intitulată, cum altfel, „¡Azúcar!”.

În anul 2013, Celia Cruz a fost inclusă în New Jersey Hall Fame, iar în octombrie 2015, Telemundo a difuzat premiera unui serial docu-drama de 80 de episoade, inspirat din viaţa artistei, „Celia”.

În anul 2019, cântăreaţa, compozitoarea şi actriţa din Benin, Angélique Kidjo, a lansat un album tribut dedicat Celiei Cruz, intitulat chiar „Celia”, care cuprinde mari succese ale artistei cubaneze, reinventate în ritmuri afrobeat.