Radiojurnal – Realizator: Ungaria marcheză astăzi 63 de ani de la izbucnirea primei revoluţii anticomuniste din estul Europei. Corespondentul RRA Emil Groza ne aminteşte ce s-a întâmplat în toamna lui 1956.
Reporter: În data de 23 octombrie 1956 numeroşi studenţi au ieşit în stradă pentru a participa la o demonstraţie paşnică împotriva puterii comuniste, care s-a transformat apoi într-o amplă manifestaţie în faţa Parlamentului. Timp de mai multe zile au avut loc lupte între studenţi şi forţele regimului, sprijinite şi de trupele sovietice care au intrat în Ungaria sub pretextul de a apăra ţara de o agresiune a NATO. Trupele sovietice, care se retrăsesră după preluarea guvernului de către Imre Nagy, au intrat din nou cu tancurile în Ungaria, în data de 4 noiembrie, pe motiv că acesta îşi exprimase intenţia în privinţa retragerii din Pactul de la Varşovia, rezistenţa ungară cedând în data de 10 noiembrie 1956. În timpul revoluţiei din 1956 au fost înregistrate în jur de trei mii de victime, iar după înăbuşirea acesteia au fost arestaţi şi condamnaţi numeroşi cetăţeni ungari, dintre care circa 300 au fost executaţi. Aproximativ 200.000 de cetăţeni ungari s-au refugiat în Occident./lazard/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 octombrie)