Directorul executiv al corporației de stat Roskosmos, Serghei Krikalev, a anunțat finalizarea lucrărilor de construcţie a navei spațiale Soiuz, destinată zborurilor turistice către Stația Spațială Internațională (ISS), anunţă Agenţia de presă RIA NOVOSTI.
„Nava este finalizată, a fost facilitat controlul asupra ei de către o singură persoană, iar unele regimuri de comandă nu vor fi dublate. Îmbunătățirile se referă la interfață, ca să fie mult mai uşor pentru o singură persoană să o dirijeze”, a precizat directorul executiv al Roskosmos, Serghei Krikalev. Potrivit acestuia, în momentul de faţă, corporația de stat Roskosmos nu are numele unor potențiali turiști care vor să zboare la bordul aceestei capsule în spaţiu. Serghei Krikalev a precizat că un astronaut experimentat va deveni comandantul unei astfel de misiuni spaţiale.
Jeff Devit, directorul financiar al NASA, a declarat că un zbor și o ședere de o lună la bordul ISS pentru un turist privat poate costa peste 59 de milioane de dolari.(www.russian.rt.com – 23 octombrie)/vdraguta