Parlamentul britanic a respins ideea unor alegeri anticipate la 12 decembrie

Parlamentul britanic a respins, ieri, propunerea guvernului de a fi organizate alegeri anticipate la 12 decembrie. Premierul Boris Johnson a anunţat imediat că va începe demersurile pentru adoptarea unei legi care să permită organizarea unui scrutin înainte de Craciun, în acest caz el având nevoie doar de o majoritate simplă şi nu de sprijinul a două treimi dintre deputaţi, aşa cum a fost cazul ieri.
Corespondenţă din Londra – Reporter: Dan Vasiliu
Boris Johnson: Mai bine mort într-un șanț decât să amânăm Brexitul. Vom ieşi din Uniunea Europeană la 31 octombrie fără discuții.
Reporter: Sunt promisiunile făcute de premierul Boris Johnson în ultimele luni, care s-au dovedit a nu avea nicio acoperire. Prim-ministrul a găsit, însă, țapul ispășitor: parlamentul este cel care îi pune piedici și, ca atare, este nevoie de alegeri anticipate.
Boris Johnson: Parlamentul este dispus să amâne la nesfârșit Brexitul, iar frustrarea va continua să existe. Temerile a milioane de oameni și companii din această țară vor continua să existe. Este o situație prelungită inutil și nedrept. La asta ne condamnă partidele de opoziție.
Reporter: A declarat Boris Johnson, înainte ca deputații să își exprime dorința în ceea ce privește alegerile anticipate. Potrivit legii, ar fi fost nevoie de sprijinul a 434 de parlamentari pentru ca alegerile să aibă loc, însă doar 299 au votat ‘pentru’. O nouă înfrângere pentru guvern, care se află în situația ingrată de a fi pierdut aproape toate voturile de la instalare încoace. Imediat după aflarea rezultatului, premierul Boris Johnson a anunţat începerea demersurilor pentru adoptarea unei legi, care să permită organizarea de alegeri la 12 decembrie, în acest caz fiind nevoie doar de o majoritate simplă pentru ca scrutinul să poată avea loc.
Realizator: Tot ieri, înaintea votului din Parlamentul de la Londra, ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au decis să accepte amânarea ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar la 31 ianuarie anul viitor. Se aşteaptă ca această decizie să fie formalizată prin procedură scrisă, pentru a nu mai fi nevoie de convocarea unui summit extraordinar. Regatul Unit trebuia, iniţial, să părăsească Uniunea pe 29 martie anul acesta, o dată-limită amânată deja în două rânduri, mai întâi până la 12 aprilie şi apoi până la 31 octombrie, precizează corespondenta noastră, Amalia Bojescu./denisse

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 octombrie)