Sindicaliştii din silvicultură organizează, de la această oră, un protest, în faţa sediului Camerei Deputaţilor, pe fondul intensificării cazurilor de agresiune asupra personalului silvic. Vor fi comemoraţi astfel cei şase silvicultori care au fost omorâţi în ultimii ani de hoţii de lemn. Pe lângă aceştia, spun protestatarii, peste 650 de silvicutori au fost fie agresaţi, fie bătuţi, fie ameninţaţi cu moartea de infractorii surprinşi în timp ce tăiau sau furau material lemnos. Sindicaliştii din domeniu susţin astfel urgentarea modificării şi completării statutului personalului silvic, lege prin care trebuie întărită autoritatea silvicultorilor. Invitat la Radio România Actualităţi, directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a vorbit despre măsurile care vor veni în sprijinul pădurarilor:
Gheorghe Mihăilescu: Gândim măsuri în care să nu mai existe această infracţiune directă între oamenii certaţi cu legea şi oamenii care apără legea. Cum putem face acest lucru? Avem deja paşi importanţi făcuţi. Toţi pădurarii noştri şi şefii de district au telefoane mobile şi au abonament de date şi de voce. Toţi au echipament de serviciu. Toţi vor primi, dacă legea primeşte o nuanţă, armament de serviciu, dacă este cazul. Pentru că sunt adeptul ideii, non-violente în asemenea situaţii, mai bine te fereşti de un conflict direct cu un hoţ de lemne sau cu cinci hoţi de lemne, decât să te iei la bătaie cu ei, în pădure, pentru că nu ai nici o şansă. Autorităţile aici trebuie să vină să ne ajute, pentru că un pădurar munceşte, cară puieţi, îngrijeşte puieţi şi păzeşte şi o pădure.
Realizator: A fost Gheorghe Mihăilescu, directorul general Romsilva. O altă măsură avută în vedere este înfiinţarea de echipe mixte care să păzească materialul lemnos, a mai spus Gheorghe Mihăilescu, în rubrica Apel Matinal. În acest sens, au fost convenite protocoale de colaborare cu Poliţia, cu Jandarmeria sau Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă./cmorozanu/sdm2

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 octombrie)