Un model nou de ochelari conectați care încurajează concentrarea

Compania americană Narbis tocmai a prezentat o pereche de ochelari inteligenți cu lentile care devin mai opace atunci când purtătorul îşi pierde concentrarea. Acest nou model va fi comercializat începând cu 1 decembrie 2019.
Potrivit startup-ului, aceşti ochelari „descurajează distragerea și recompensează concentrarea în timpul lecturii, al muncii pe ecran, al reviziilor sau al temelor”.
Datorită a trei senzori (unul situat în spatele fiecărei urechi și altul aflat în partea superioară a capului), ochelarii detectează dacă purtătorul lor este relaxat, distras sau concentrat. Atunci când purtătorul ochelarilor este deconcentrat, lentilele se întunecă şi limitează vederea, în timp ce atunci când el este relaxat și concentrat, acestea sunt perfect transparente.
De asemenea, o aplicație dedicată urmărește performanțele purtătorului în timp. Narbis sugerează purtarea acestui dispozitiv de două sau trei ori pe săptămână, timp de 30 de minute, pentru a produce concentrare atunci când cei care îi poartă au de îndeplinit anumite sarcini.
De reținut că, pe lângă transformarea lentilelor și ajutorul pentru concentrare, acești ochelari nu afișează alte aspecte „conectate”.
Noul produs va fi comercializat pentru suma de 690 de dolari pe site-ul Narbis. Comenzile prealabile permit economisirea a 100 de dolari din prețul de achiziție./rcostea/ddaniela

www.lesoir.be – 1 noiembrie