Memoriile Cetății: tramvaiul Revoluției

Tramvaiul Revoluției a pornit prin Timișoara: un mijloc de transport în comun pus la dispoziție de Societatea de Transport Public Timișoara, a fost transformat în operă de artă de către Alina Bohoru și Mircea Popescu, în cadrul proiectului Memoriile Cetății, realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Tramvaiul a fost pictat timp de o săptămână de artiștii de la Memoriile Cetății, după care a fost trimis pe traseu, iar acum memoria evenimentelor petrecute acum 30 de ani, poate fi admirată de călătorii orașului.

„Ideea în jurul căreia s-a conturat inițial conceptul a fost de a captura o fracțiune din sentimentul colectiv și din anticiparea schimbării din zilele Revoluției. Fără a accentua în mod expres contextul istoric, întâmplări reale sau simboluri concrete, am încercat să concentrez energia din timpul acelor evenimente într-o imagine dinamică, cu culori puternice, joviale”, a explicat artista Alina Bohoru.

„Am răspuns temei propuse cu o compoziție construită din elemente care au devenit iconice după evenimentele din ‘89. Este o comemorare în care sentimentele sunt împărțite între o stare de sărbătoare și un moment de reculegere pentru victimele Revoluției. Mâna care pentru vestici arată „pace”, pentru români înseamnă „victorie”, „libertate”. De asemenea, steagul național este întipărit în memoria colectivă cu o stemă lipsă, acea gaură neagră care a rămas și va rămâne un simbol al libertății și poate totodată un semn de doliu”, a explicat Mircea Popescu.

Tot în cadrul proiectului Memoriile Cetății, în 23 de stații de tramvai sunt amplasate benzi desenate create de Sorina Vazelina – pentru a oferi o amintire a evenimentelor din decembrie 1989. Pasagerii care așteaptă câteva minute în stație pot citi povești adevărate din timpul revoluției de acum 30 de ani, adunate de autor și puse în benzi desenate.

„Istoria există printre oameni, în spațiile accesibile, tranzitate și care oferă un context pentru a descoperi fragmente din trecut, nu doar în cărți și muzee. Sperăm să vă inspire modul în care artiştii au comemorat 30 de ani de la Revoluție și să regăsiți în lucrările lor pacea și libertatea care ar trebui să definească orice călătorie, indiferent de destinație.” – a declarat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

 

Despre artiști:

Alina Bohoru lucrează acum în București și este ilustrator, character designer, animator și part-time muralist. Lucrările sale se axează asupra unor personaje transpuse în tot felul de contexte, în funcție de proiectele la care lucrează.

Mircea Popescu trăieşte şi lucrează în Timişoara. Compozițiile sale sunt ansambluri de elemente abstracte sau figurative, geometrii imposibile și elemente lettriste. Atunci când desenează, se lasă influențat de sunete și imagini din realitatea sa imediată.

Sorina Vazelina este un hibrid între un ilustrator, un designer grafic și o autoare de benzi desenate. Cărțile ei au fost premiate în cadrul concursului Cele Mai Frumoase Cărți. Colaborează cu publicații autohtone pe proiecte editoriale și cu diverse asociații și organizații pe proiecte sociale, culturale și educaționale.

Proiectul Memoriile Cetății este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar ”Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.”