Vladimir Putin s-a pronunţat pentru restaurarea muzeelor Puşkin din Chişinău şi Hurzuf

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis un ajutor financiar Republicii Moldova la restaurarea muzeului Puşkin din Chişinău. „Referitor la aceste obiective aflate peste graniţă, mai exact la muzeul Puşkin din Republica Moldova, vom discuta cu autorităţile moldovene şi, dacă vor avea nevoie de ajutor, noi suntem gata să acordăm un sprijin financiar pentru refacerea obiectivelor Puşkin” – a declarat şeful statului rus în timpul şedinţei Consiliului privind limba rusă.

Casa-muzeu „Aleksandr Sergheevici Puşkin” se află într-o clădire din Chişinău, unde poetul a trăit circa o lună de zile în anul 1820. Vladimir Putin a dat asigurări că măsuri similare vor fi întreprinse şi în privinţa restaurării muzeului Puşkin din Hurzuf (Crimeea). „În ceea ce priveşte Hurzuf, trebuie să vedem cui îi aparţine acest muzeu. Acolo nu vor fi probleme cu finanţarea, va trebui doar să luăm o hotărâre în privinţa organizării activităţii” – a declarat Vladimir Putin. Amintim că, preşedintele Rusiei s-a exprimat în favoarea semnării decretului privind marcarea jubileului Puşkin în anul 2024./ssirbu/schelaru

www.tass.ru – 5 noiembrie