Radiojurnal – Realizator: Democraţii din Statele Unite au anunţat că miercurea viitoare vor începe audierile publice în cadrul procedurilor de punere sub acuzare a preşedintelui Donald Trump. Peste 20 de martori au fost deja audiaţi cu uşile închise, în legătură cu acuzaţiile la adresa preşedintelui legate de presiunile făcute asupra Ucrainei pentru a-l investiga pe rivalul democrat Joe Biden şi pe fiul acestuia, sub ameninţarea retragerii sprijinului militar. În cea mai recentă transcriere a audierilor dată publicităţii, ambasadorul Statelor Unite în Ucraina, Bill Taylor, a vorbit despre politica externă paralelă a preşedintelui, menită să-i aducă beneficii personale.
Reporter: Doina Saiciuc – Potrivit ambasadorului Taylor, demersurile au subminat fundamental interesele Statelor Unite în Ucraina. Taylor a spus că la mijlocul lunii iulie i-a devenit clar faptul că o vizită la Casa Albă a președintelui ucrainean Zelenski era condiționată de deschiderea investigațiilor asupra firmei energetice Burisma, în Consiliul de administrație al căreia a lucrat timp de cinci ani de zile fiul fostului vicepreședinte Joe Biden, Hunter, ca și asupra alegațiilor de influențare de către Ucraina a alegerilor americane din 2016. Canalul paralel de politică externă era condus de Rudi Giuliani avocatul personal al președintelui Trump. Republicanii resping versiunea evenimentelor expusă de ambasadorul Taylor, argumentând că ea se bazează pe informații de a doua sursă, drept care nu este convingătoare./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂIA ACTUALITĂŢI (7 noiembrie)