Ciclonul Bulbul avansează către Bangladesh

Ciclonul Bulbul a ajuns într-o zonă din Golful Bengal, cu vânturi având viteze de până la 130 de km/oră şi ploi torenţiale. Reprezentanţi ai serviciului meteorologic din India au anunţat că furtuna va slăbi puţin în intensitate pe măsură ce se va deplasa către Bangladesh. În ultimii ani, măsurile de combatere a urmărilor dezastrelor naturale s-au îmbunătăţit considerabil în acea ţară. Autorităţile au înrolat mii de vouluntari, a căror primă misiune va fi să trimită mesaje sms posturilor de radio şi deţinătorilor de telefoane mobile din satele din sudul ţării, urmând ca apoi să îi avertizeze cu portavoci pe locuitorii din acele regiuni să se refugieze în locuri sigure. Totodată, forţele militare şi cele de poliţie trebuie să îi evacueze, dacă este nevoie, chiar forţat, pe oameni pentru a-i pune la adăpost. Posturile de radio şi televiziune vor contribui şi ele la avertizarea oamenilor. Autorităţile din Bangladesh şi-au învăţat lecţia după mai multe calamităţi care le-au afectat ţara, iar managementul situaţiilor de criză s-a ameliorat simţitor în ultimii ani./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 noiembrie