Procurorii DIICOT au reţinut un al doilea bărbat, suspectat că alături de Gheorghe Dincă a abuzat-o pe Luiza Melencu

Procurorii DIICOT au reţinut în această după-amiază un al doilea bărbat, în vârstă de 46 de ani, suspectat că alături de Gheorghe Dincă a violat-o pe Luiza Melencu, prima victimă a criminalului din Caracal, care a dispărut în luna aprilie. Procurorul şef-adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu, a precizat că inculpatul a intrat în ateţia anchetatorilor încă de la preluarea cazului şi că în acest moment există probe suficiente pentru a-l acuza de viol în formă agravată.
Georgiana Hosu: La 14 aprilie 2019, în jurul orelor 12:00, după ce inculpatul Dincă Gheorghe a răpit-o, prin constrângerea cu acte de violență, pe victima Melencu Mihaela Luiza, ce aștepta la ocazie, pe raza municipiului Caracal, județul Olt, a transportat-o la domiciliul său, în scopul exploatării sexuale în interes personal și în aceste împrejurări a fost surprins de către inculpatul reținut astăzi. Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului, unde a observat victima, sechestrată în autoturism. Precizez că inculpatul făcea parte din anturajul inculpatului Dincă Gheorghe și era folosit de către acesta ocazional la diferite munci în gospodărie. La explicațiile oferite de către inculpatul Dincă Gheorghe, în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reținut i-a solicitat acestuia să îi permită și lui întreținerea unor asemenea relații cu Melencu Mihaela Luiza.
Realizator: Procurorul şef-adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu, a mai spus că bărbatul reţinut astăzi nu este complice şi la săvârşirea celorlalte infracţiuni de care este acuzat Gheorghe Dincă şi că nu face parte din vreo grupare criminală./ilixandru/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 noiembrie