PMP nu are alt drum decât cel al alianţelor cu PNL şi USR în perspectiva alegerilor locale – a declarat Traian Băsescu

Partidul Mişcarea Populară nu are alt drum decât cel al alianţelor cu PNL şi USR în perspectiva alegerilor locale – a declarat, la Sinaia, europarlamentarul formaţiunii Traian Băsescu. Fostul preşedinte a susţinut că nu este convins de reuşita guvernului Orban de a face posibilă alegerea primarilor în două tururi. Reprezentantul PMP şi-a manifestat susţinerea pentru executivul liberal, însă are şi trei cerinţe de la acesta: alegeri în două tururi, respectarea referendumului de reducere a numărului de parlamentari şi eliminarea pensiilor speciale.
Traian Băescu: Dacă nu se va da ordonanţă sau lege pentru alegeri în două tururi, trebuie să-ţi imaginezi că turul unu a trecut şi că eşti direct în turul doi şi faci o alianţă ca să propulsezi un primar./lazard/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 noiembrie)