Agenda summitului NATO de la Londra

Premierul britanic, Boris Johnson, a încercat astăzi, la summitul NATO de la Londra, să transmită un mesaj de unitate, după disputele de ieri. În cea de-a doua zi a summitului care marchează a 70-a aniversare a Alianţei Nord-Atlantice, are loc reuniunea oficială a celor 29 de şefi de stat şi de guvern.
Corespondenţă din Londra – Reporter: Dan Vasiliu – Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a precizat, în această dimineață, că liderii celor 29 de state membre vor aborda mai multe chestiuni, printre care: lupta împotriva terorismului, relația cu Rusia și, pentru prima dată în istoria alianței, se va discuta și despre China, ca putere globală. Atenția este însă în continuare îndreptată înspre președintele francez, Emmanuel Macron, care, recent, a declarat că Alianța se află în „moarte clinică”, un comentariu considerat insultător de președintele american, Donald Trump. În această dimineață, premierul britanic, Boris Johnson, a încercat să medieze această situație.
Boris Johnson: Motivul pentru care NATO are succes și oferă securitate pentru 29 de țări ține de conceptul simplu că ‘acolo unde sunt mai mulți, puterea crește’. Există acest legământ că vom sări în ajutorul celorlalți, dacă este nevoie. ‘Toți pentru unul, unul pentru toți’ – acesta este miezul articolului 5 al garantării securității NATO și funcționează, pentru că oferă pace și prosperitate pentru sute de milioane de oameni./csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 decembrie)