Calendarul evenimentelor, 5 decembrie – selecţiuni

JOI, 5 DECEMBRIE 2019

 EVENIMENTE INTERNE

 – Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

* ora 13:00 – Întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București  – la Hotel Athénée Palace Hilton București

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

– Guvern

* Programul primului – ministru Ludovic Orban:

  • ora 8:30 – Întâlnire de lucru cu președintele Agenției Naționale de Integritate, Bogdan Stan – la Palatul Victoria
  • ora 10:00 – Întrevedere cu președintele Klaus Iohannis, vicepremierul Raluca Turcan, și miniștrii muncii și protecției sociale, Violeta Alexandru, tineretului și sportului, Marian Ionuț Stroe, mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe – la Palatul Cotroceni
  • ora 12:30 – Participare la ceremonia de decernare a Trofeului Calității Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO) – ediția XXIV – la Jw Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanța, Calea 13 Septembrie nr. 90
  • ora 14:00 – Întrevedere cu reprezentanții companiei Universal Alloy Corporation – la Palatul Victoria
  • ora 15:00 – Întâlnire cu președintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu – la Palatul Victoria
  • ora 17:00 – Întâlnire cu reprezentanții Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie – la Palatul Victoria

* Programul vicepremierului Raluca Turcan:

  • ora 16:00 – Primirea ambasadorului Regatului Unit al Norvegiei, Lise Nicoline Kleven Grevstad – la Palatul Victoria

 – Ministere

* Seminarul „Violenţa de gen: spectru, consecinţe, răspunsuri”, organizat de Ambasadele Spaniei, Franţei, Norvegiei şi Statelor Unite ale Americii în România, în colaborare cu Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor – ora 9:00, în Sala de festivităţi a Institutului Cervantes din Bd. Regina Elisabeta nr. 38. La eveniment vor participa ministrul muncii şi protecţiei sociale, Violeta Alexandru, ministrul educaţiei şi cercetării, Monica Anisie, ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, ambasadorul Spaniei în România, Manue Larrotcha Parada, şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm

* Institutul European din România organizează conferința aniversară IER@20ani cu tema „O nouă viziune pentru Uniunea Europeană” – ora 9:30, la Hotel Ramada Majestic, sala I.L.Caragiale, Calea Victoriei nr. 38 – 40. Evenimentul se va încheia cu festivitatea de decernare a Premiilor de Excelență IER, ediția a X-a. Participă secretarul de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe, Iulia Matei

* Bratislava, Slovacia: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, participă la cea de – a 26-a Reuniune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), prilej cu care va reafirma obiectivele-cheie ale României referitoare la securitatea şi cooperarea în Europa (5 – 6 dec.)

* Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare al UE la care participă ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu

– Apărare, Interne

* Focşani: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea organizează, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Voluntarului (5 dec.), o conferinţă de presă cu tema „Salvator din pasiune alături de pompierii vrânceni” – ora 11:00, la sediul inspectoratului din municipiul Focşani, Str. Dornişoarei nr. 10

– Partide

* Focşani: Conferinţă de presă a PNL Vrancea, susţinută de preşedintele organizaţiei, Cătălin Toma – ora 12:30

* Moreni, jud. Dâmboviţa: Inaugurarea sediului PRO România – ora 10:00

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de către deputatul UDMR Bihor, Rozalia Biro – ora 12:00

– Casa Regală

* În semn de recunoaștere a importanței familiei regale românești pentru istoria României atât din punct de vedere politic cât și militar, Romfilatelia îi dedică emisiunea de mărci poștale „Uniformele regalității românești (I)”, alcătuită din 4 timbre și o coliță dantelată, reunindu-i pe toți regii României, introdusă în circulație astăzi în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online

– Administraţie

* În perioada 5 – 6 decembrie, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA), Grupul de cercetare „Dezvoltare și Planificare Urbană” organizează conferința „Smart Cities”, ediția a VII-a, cu tema „Shaping the cities of tomorrow” – ora 9:00, în Sala Multifuncțională (parter). Participarea la conferință este deschisă cadrelor didactice, factorilor de decizie, practicienilor, cercetătorilor și studenților din toate ariile științelor administrative

* Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, şi Pretorul Sectorului Buiucani, Municipiul Chişinău, Vadim Brînzaniuc, semnează Acordul de Cooperare între cele două sectoare – ora 13:00, la sediul Primăriei Sectorului 6, Calea Plevnei nr. 147-149

* Conferinţă de presă susţinută de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă – ora 13:00, la grădiniţa „Înşir’te Mărgărite”, Str. Almaşul Mare nr. 1

* Bistriţa: Şedinţă a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 15:00

* Focşani: Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Focşani – ora 16:30, sediul Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia”, Piaţa Unirii nr. 3

– Juridic

* Curtea Constituţională a României – şedinţă publică – ora 9:00

* Alba Iulia: Curtea de Apel Alba Iulia urmează să se pronunţe, în dosarul accidentului soldat cu cinci morţi de la mina Uricani din februarie 2011, în care patru persoane din fosta conducere a Exploatării Miniere (EM) Uricani au fost condamnate, anul trecut, la închisoare cu suspendare de către Judecătoria Petroşani şi, în solidar, la plata de despăgubiri morale în valoare totală de 900.000 de lei către urmaşii victimelor

– Organizaţii

* Transparency International România şi Centre for Economic Strategy organizează conferinţa internaţională cu tema „Cum să construim instituţii anti-corupţie eficiente, pe baza lecţiilor învăţate din România şi Ucraina” – ora 10:00, la sala 804, etaj 8, Facultatea de Administraţie Publică din cadrul SNSPA, Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, Sector 1

* Fundația Europeană Titulescu organizează, începând cu ora 16:00, lansarea cărții „1989 Principiul dominoului. Prăbușirea regimurilor comuniste europene” – la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1. Autori: Dumitru Preda, Mihai Retegan. Invitați: prof. univ. dr. Ioan Scurtu, ambasador Constantin Oancea, ambasador Valeriu Tudor, prof. univ. dr. Mihai Retegan, prof. univ. dr. Dumitru Preda. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase – Președintele Fundației Europene Titulescu

– Sindicate, Patronate

* Blocul Naţional Sindical protestează în faţa Curţii Constituţionale, între orele 9:00 – 12:00

 – Economic

* Comunitatea forestierilor din România, Fordaq, organizează o dezbatere privind situația industriei forestiere locale și noua viziune de politică forestieră în România – ora 10:00, la Hotel Epoque, Intrarea Aurora nr. 17C

* Întâlnirea anuală cu presa a companiei MET Energy Romania – ora 10:30, la sediul MET Energy, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95

* Eveniment de lansare a cărţii „O viaţă de om într-o viziune economică”, autor. dr. ec. Florea Dumitrescu, ministru de finanţe, ambasador al României în Republica Populară Chineză, Guvernator al Băncii Naţionale a României – ora 11:00, la sediul Academiei Oamenilor de Ştiinţă, Str. Ilfov nr. 3, sector 5

* Compania Procter & Gamble prezintă evenimentul aniversar „25 de ani de inovaţie sustenabilă şi de investiţii de succes în România”, care va avea loc începând cu ora 11:00, la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, din Str. Octavian Goga nr. 1. Vor fi prezenți Loic Tassel, Preşedinte Procter & Gamble pentru Europa, Antoine Brun, Vicepreşedinte P&G pentru Europa de Sud-Est, precum și directori executivi ai companiei, cu responsabilităţi globale şi regionale. Din program:

  • ora 12:30 – conferinţă de presă, la care va participa Antoine Brun alături de reprezentanți P&G Romania

* Ministerul Finanțelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont în sumă de 500 milioane lei

* Iaşi: Va avea loc o nouă conferinţă din seria Dezbaterile PINmagazine, ocazie cu care va fi lansată ediţia tiparită nr. 12 a revistei industriei ITO regionale şi se va discuta alături de comunităţile tehnologice locale despre Artificial Intelligence (IAŞI AI), 5G (Orange) şi Smart / Digital City – la #FabLabIasi. Conferinţa va avea sprijinul Asociaţiei PIN, Iaşi AI, Şcoala Informală de IT, Code4România, Orange Fab, Signant Health, Ness, BCR InnovX, UP România.

– Social

* Alexandria: Conferinţă de presă prilejuită de Ziua internaţională a voluntarilor – ora 10:00. Vor participa 20 de voluntari ai ISU Teleorman şi personalul care se ocupă de instruirea lor teoretică şi practică

* Brăila: La Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din municipiu este programată ceremonia de dezvelire a plăcii dedicate împlinirii a 200 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu, urmată de programul filantropic „Sfântul Nicolae, ocrotitorul celor bolnavi”, care prevede oferirea de daruri persoanelor internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă, de către Protoieria Brăila, cu implicarea mai multor parohii şi capele sociale

* Cluj-Napoca: Federația Tinerilor din Cluj organizează cea de-a III-a ediție a „Galei Tineretului Clujean”, un eveniment care își propune să recunoască meritele tuturor celor implicați în proiecte și inițiative cu și pentru tinerii din judeţul Cluj de Ziua Internațională a Voluntariatului – ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenților, Sala mare. Ediția din acest an se desfășoară sub motto-ul „Spargem bariere”. În competiție s-au înscris organizații neguvernamentale, instituții publice, grupuri informale sau orice alte structuri care au derulat proiecte cu impact pentru tineri în perioada 2018-2019

* Iaşi: „Gala Voluntarului Ieșean” este o competiție locală pentru mișcarea de voluntariat din Iași care va avea loc la Casa de Cultură a Studenților, Str. Vasile Conta nr. 30, începând cu ora 19:00. Aceasta, prin proiectele sale a contribuit, a inițiat și a dezvoltat numeroase instrumente și demersuri care să vină în ajutorul creșterii mișcării de voluntariat din Iași

* Iaşi: Gala „Star Of Hope 30”, un eveniment caritabil organizat de Fundaţia Star of Hope România, în parteneriat cu Primăria Iaşi, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, TVR Iaşi – ora 19:00, la Hotel Internaţional, Str. Palat nr. 5A

* Mamaia: Gala Voluntarului organizată de DJTS – premierea voluntarilor anului – ora 17:00, la Pavilionul Expoziţional

* Zalău: Moş Nicolae ajunge în centrul municipiului, la invitaţia liceeenilor voluntari din cadrul clubului de voluntariat IMPACT LEGO Zalău – ora 14:00

– Mediu

* Fordaq România, cu sprijinul Consiliului Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, organizează cea de-a treia ediţie a Forumului Pădurilor, Industriei Lemnului şi Economiei Verzi – ora 9:30, la Hotel Epoque din Bucureşti, Intrarea Aurora nr. 17C

– Medicină, Sănătate

* În perioada 5 – 7 decembrie, Romexpo organizează şi găzduieşte expoziția internațională de produse și echipamente pentru medicină și tehnică dentară – DENTA II, manifestare dedicată medicilor dentiști aflați la începutul carierei, stomatologilor experimentați, dar și specialiștilor din domeniu – Pavilion B1. Din programul manifestării:

  • Congresul „Stomatologia 3D”, eveniment care se desfășoară în Sala Madgearu din Pavilionul B3 al Centrului Expozițional. Acesta este organizat de Societatea Română de Stomatologie, în parteneriat cu ROMEXPO, și își propune să contribuie la actualizarea cunoștințelor și orientărilor profesionale ale medicilor dentiști
  • Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România organizează workshop-ul Strategii de Business Planning în Managementul Stomatologic, între orele 13:30 – 18:00

* Deschiderea oficială a Centrului de Diagnostic Osteodensys – prima clinică din ţară care foloseşte noua tehnologie REMS pentru diagnosticul osteoporozei – ora 11:30, Str. Dragoslavele nr. 2 – 4, Sector 1

– Istorie

* Institutul Polonez din Bucureşti cu sprijinul Ambasadei Republicii Polone organizează vernisajul expoziţiei „Războiul rece” – 30 de ani de la căderea comunismului – ora 15:00, la Palatul Parlamentului, Sala „Constantin Brâncuşi”, Str. Izvor nr. 2-4. Istoria tumultoasă a Războiului Rece, a perioadei de tensiuni, conflicte și rivalități dintre statele comuniste și Vest este prezentată în expoziția pregătită de Institutul Memoriei Naționale din Varșovia, care va putea fi vizitată în perioada 5-31 decembrie

* Conferința cu tema ″De la alianță la beligeranță. Războiul germano-sovietic; sfârșitul blitzkrieg-ului″, susținută de prof. univ.dr. Petre Otu, istoric militar – ora 17:15, la Sala Ștefan cel Mare și Sfânt a Cercului Militar Naţional

* Asociația One World Romania & Goethe-Institut București organizează în cadrul programului „Cineclub One World Romania – ediție specială – Zidul Berlinului și reunificarea Germaniei”(5 – 15 dec.), proiecţia filmelor „Priviți spre acest oraș” („Schaut Auf Diese Stadt”), Germania de Est 1962, regia: Karl Gass – ora 18:30,  şi „Germania, Terminus Est” („Deutschland – Endstation Ost”), Germania de Est, Belgia 1964 / regia Frans Buyens  – ora 20:15, în Pavilion 32, Biblioteca Goethe-Institut, Calea Dorobanți nr. 32. Proiecțiile sunt urmate de un dialog cu Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București

– Învăţământ

* Facultatea de Administraţie Publică a SNSPA găzduiește conferința internațională “Cum să construim instituţii anti-corupţie eficiente”, organizată de Transparency International Romania şi Centre for Economic Strategy – ora 10:00, la sediul SNSPA, Bd. Expoziţiei nr. 30 A, etaj 8, Sala 804. Dezbaterile vor avea ca punct de pornire prezentarea raportului de cercetare: „Cum să construim instituţii anti-corupţie eficiente: lecţii învăţate din România şi Ucraina”, elaborat de Centre for Economic Strategy.

În cadrul conferinţei vor lua cuvântul cinci dintre experţii internaţionali care au participat la elaborarea raportului: Iryna Shyba, director executiv al Fundației DEJURE, Ucraina; Eugene Krapyvin, expert în cadrul Expert Center for Human Rights; Kateryna Ryzhenko, Şef al departamentului juridic din cadrul Transparency International Ukraine; Oleksandr Liemienov, co-fondator al organizaţiei neguvernamentale State Watch; Victor Alistar, reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii / membru în CD al Transparency International Romania.

– Mass – Media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

 – Cultură

* Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România organizează ceremonia de acordare a Premiilor Revistelor Actualitatea muzicală şi Muzica – editate de UCMR şi finanţate cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, pentru studii de muzicologie şi articole de cronică de concert şi spectacol publicate în anul 2019 – ora 12:00, în Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141. La eveniment vor participa: Adrian Iorgulescu – preşedinte UCMR, Irinel Anghel – redactor-şef al Revistei Muzica, Mihai Cosma – redactor-şef al Revistei Actualitatea Muzicală, autorii premiaţi, muzicologi, compozitori, critici muzicali – membri ai Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor

* Câștigător al premiului de originalitate în cadrul emisiunii Românii au talent, Magitot (Marius Drăguș) vine la Teatrul Dramaturgilor cu un spectacol interactiv de magie și comedie – Magitot Sunt Eu – ora 13:00, în sala „Iosif Naghiu” a Teatrului Dramaturgilor Români, Calea Griviței nr. 64-66

* Recitalul vocal-instrumental ″Tinere speranţe″ susținut de elevi ai liceelor de muzică din București și invitații acestora – ora 17:00, la Sala de Spectacole Eusebiu Ștefănescu, Cercul Militar naţional. Concertul este organizat de Fundația Culturală „Remember Enescu” în parteneriat cu Cercul Militar Național, în scopul  promovării tinerelor talente muzicale

* Premiera spectacolului „Clasic e fantastic – Ceaikovski şi Povestea unui spărgător de nuci”, din seria „Copilăriile marilor muzicieni” – ora 18:00, la sala Majestic a Teatrului Odeon

*  Tinerii pianiști Loreta Porumbescu şi Sorin Matei susțin un recital în Salonul de Muzică al Muzeului Naţional „George Enescu” – ora 18:00, Calea Victoriei nr. 141. Coordonare stagiune: dr. Carmen Cârneci. În program: Joseph Haydn – „Sonata Hob. XVI/23 în fa major: Allegro ma non troppo – Larghetto – Presto” (Loreta Porumbescu);  Ludwig van Beethoven – Sonata nr. 23 op. 57  în fa minor – “Appassionata”: Allegro assai – Andante con moto – Allegro ma non troppo – Presto (Matei Sorin); Serghei Rahmaninov – „Momente muzicale 1 – 4 op. 16” (Matei Sorin); George Enescu – „Sarabanda din Suita pentru pian op. 10 nr. 2 în re major” (Loreta Porumbescu)

* Editura Humanitas Fiction organizează o întâlnire cu Eshkol Nevo, liderul noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului Simetria dorințelor, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea excelentă a Ioanei Petridean – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Vor participa, alături de autor, jurnaliștii Cătălin Striblea și Marius Constantinescu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe. Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Ambasada Israelului în România

* Cafeneaua critică de astăzi propune vizitarea marii expoziţii Maitec de la Muzeul Naţional de Artă al României – MNAR, din Palatul Regal, la Parterul Galeriei Naţionale – ora 18:00 şi o discuţie despre expoziţie, la faţa locului – ora 19:00. Vernisată în 31 octombrie 2019 şi deschisă până la 31 ianuarie 2020, expoziţia „#Maitec/ Sultana  & Ovidiu – Dana & Stephane/ Lemn Aur Lumină” este o reunire de lucrări în lemn ale marelui sculptor, Ovidiu Maitec (1925-2007) şi ale pictoriţei, Sultana Maitec (1926/1928-2016), precum şi lucrări recente ale duo-ului de artişti Dana (n. 1970) şi Stephane (n. 1957) Maitec (fiul Sultanei şi al lui Ovidiu), stabiliţi la Paris, fotografi de artă. Participă: Dana şi Stephane Maitec, Irina Ungureanu (curatoarea expoziţiei), critici şi istorici de artă. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

* Muzeul de Artă Modernă și Contemporană „Pavel Şuşară” organizează deschiderea oficială a primei ediții a Salonului de Miniatură (5 dec. 2019 – 5 feb. 2020), în parteneriat cu Davino – ora 18:30, Intrarea Viitorului nr. 4. Curatori: Dalina Bădescu şi Pavel Şuşară

* În cadrul programului „Joia de film”, are loc proiecţia filmului documentar și un musical, în egală măsură, „Un tango mas”, o co-producție Argentina, Germania, Italia – ora 19:00, la Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31. Proiecția filmului „Un tango mas” este oferită de Festivalul Película

* Proiecţia filmului „După Revoluție”, regie Laurențiu Calciu (2010, 83 min), în cadrul „Libertate30” (proiecţii de filme despre Revoluția din ’89, în perioada 5 – 10 decembrie) – ora 19:30, la Spaţiul Docuart, Calea Giulești, nr. 14, etaj 4

* În zilele de 5 şi 6 decembrie, de la ora 19:00, are loc la Ateneul Român, un concert simfonic susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Robert Farkas, solist fiind, Alon Goldstein. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Concert extraordinar Laura Bretan şi prietenii – ora 19:00, la Sala Palatului

* Concert al Orchestrei Române de Tineret, sub bagheta dirijorului Diego Dini Ciacci, solist fiind concertmaestrul orchestrei, Radu Dunca, organizat de Ambasada Italiei la Bucureşti şi Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română – ora 19:30, la Catedrala Sf. Iosif  din Bucureşti. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Premiera oficială a spectacolului „Trei surori”, după A. P. Cehov, cu un scenariu semnat de regizorul Radu Afrim – ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti

* Bacău: Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” Bacău organizează simpozionul „Biologia şi dezvoltarea durabilă” ediţia a XVII – a (5 – 6 dec.) – ora 10:30, la corp B, sala de conferinţe – etajul II

* Bistriţa: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud organizează vernisajul expoziţiei  „Marcel Lupşe 65- Descânt-Pictură. Desen Obiect” – ora 18:00, în sălile secţiei de Artă Contemporană a Muzeului Bistriţa. Expoziţia aniversează 40 de ani de creaţie artistică, Marcel Lupşe. Expoziţia „Marcel Lupşe 65- Descânt-Pictură. Desen Obiect” va fi deschisă publicului până la 31 ianuarie 2020

* Blaj: Concert extraordinar „Tezaur Folcloric”, realizat de Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba în coproducție cu TVR 1 –  ora 18:00, la Palatul Cultural din Blaj

* Cluj-Napoca: Expoziţie foto şi un dialog cu Frédéric de La Mure, fotograf oficial al Ministerului francez de externe (1982 -2019), şi prof. univ. dr. Sergiu Mişcoiu, politolog, în organizarea Institutului francez – ora 18:00, la Institutul francez Cluj-Napoca

* Iaşi: În perioada 29 noiembrie – 14 decembrie, Vasile Ernu va susține un turneu de promovare dedicat volumului „Izgoniții”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom, disponibil și în format digital. Din program:

  • Joi, 5 decembrie, de la ora 17:00, la Librăria „Orest Tafrali”, Bd. Carol I, UAIC, Corp A are loc o întâlnire & dezbatere cu elevii Clubului Logos. Va modera: prof. Serinella Zara
  • Vineri 6, decembrie, la ora 19:00, la Beer Zone (Alexandru Lăpușneanu nr. 16), are loc lansare de carte & muzică klezmer, marca Vasile Ernu. Invitaţi, alături de autor: Diana Mărgărit, Liviu Antonesei, Radu Andriescu

* Oradea: Orchestra filarmonicii orădene, împreună cu soprana Ana Maria Donose şi basul Petre Burcă, sub bagheta dirijorului Gheorghe Victor Dumănescu, prezintă, prima Gală de operă din actuala stagiune – ora 19:00. Programul concertului cuprinde bijuterii din creaţia de operă universală, fragmente orchestrale, alături de arii şi duete celebre. Melomanii vor putea audia selecţiuni din „Vecerniile siciliene”, „Traviata”, „Don Carlo” de Verdi, „Cenuşăreasa” de Rossini, „Paiaţe” de Leoncavallo, „Rândunica” şi „Boema” de Puccini, „Faust” de Gounod, „Lacul Lebedelor” de Ceaikovski, „Don Giovanni” de Mozart, „Don Pasquale” de Donizetti şi „Balada puricelui” de Musorgski

* Ploieşti: Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează serata muzeală „Sărbătoarea Sfântului Nicolae” – ora 16:00, la sediul său din Str. Nicolae Simache nr. 1. În cadrul acestui eveniment va avea loc: lansarea volumului „Nicolae Simache. Stea călăuzitoare”, în prezenţa autoarei, Elena Oprea; prezentarea Sfântului Nicolae în spiritualitatea românească de către preotul Anton Savelovici şi un frumos concert de colinde susţinut de Grupul şcolar „Artist” coordonat de prof. Roxana Furtună şi elevi ai claselor VI-VIII de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Simache” Ploieşti, coordonaţi de prof. Elena Sorina Păduraru

* Reşiţa: Vernisajul unei expoziţii de fotografii dedicată evenimentelor din decembrie 1989 de la Reşiţa, organizată de Muzeul Cineastului Amator, în colaborare cu Liga Studenţilor din Universitatea „Eftimie Murgu” – ora 18:30, în foaierul Universităţii

* Sibiu: La Teatrul Gong, începe Sibiu Magic Show, care, timp de patru zile, va prezenta nouă spectacole create de artiști din România, Belgia, Lituania, Italia și Suedia. Magicianul Christianis propune o călătorie fantastică cu mașina timpului pentru a readuce dinozaurii la viață. Noul concept al spectacolului „Misterele Magiei” include numere interactive de prestidigitație și iluzii comice, trucuri cu eșarfe, baghete, bastoane și mese zburătoare. Sunt programate două reprezentații pentru astăzi, de la orele 10:00 și 19:00

* Suceava: Muzeul Bucovinei organizează vernisajul expoziţiei „Zăpezile de altădată”, la Muzeul de Istorie, ce cuprinde decoraţiuni de iarnă, jucării, ilustrate, cărţi de poveşti, Moş Crăciun, Moş Gerilă, bibelouri, globuri, felicitări, instalaţii pentru bradul de Crăciun, sănii, patine, cutii de dulciuri din perioada 1900-1980. Expoziţia va fi deschisă publicului până la 31 ianuarie 2020, fiind organizată de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei şi Muzeul Jucăriilor Bucureşti (colecţia ing. Cristian Dumitru şi Mihail Dumitru)

* Belgia: În cadrul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului EUROPALIA România (2 oct. 2019 – 2 feb. 2020), unul dintre continuatorii cei mai valoroşi ai avangardei române, inovator al discursului poetic, Gherasim Luca, va fi omagiat la Université Catholique Louvain-la-Neuve, joi 5 decembrie, şi la Midis de la Poésie, în 17 decembrie

* Germania: În cadrul EUROPALIA România (2 oct. 2019 – 2 feb. 2020), DJ-ul şi producătorul berlinez Alexander Arpeggio şi jurnalista Maria Balabaş, muzicolog şi muzician, reeditează muzica electronică a anilor ’80. Cei doi artişti vor prezenta rezultatul celor două rezidenţe (Bucureşti şi Berlin), printr-un concert susţinut la Arkaoda din Berlin

* Miami, SUA: Galeria NADA Miami prezintă lucrările artiștilor Dragoș Bădiță și Stoyan Dechev – ora locală 10:00, Stand 6.08, Main Section, Ice Palace Studios (5 – 8 dec.)

* Roma: Accademia di Romania in Roma organizează la 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, evenimentul care va avea ca protagonist un producător și regizor român de prestigiu: Lucia Hossu-Longin, autoare a serialului „Memorialul Durerii – O istorie care nu se învață la școală”, care a făcut epocă și a marcat generații de telespectatori români. Cu această ocazie va fi prezentat documentarul „21 de fotograme care au intrat în istorie”, film care aduce mărturie prin autentice imagini de epocă asupra revoltei din decembrie 1989 la Cluj-Napoca – ora 19:00. Un film de Lucia Hossu Longin în seria de documentare „Memorialul Durerii – O istorie care nu se învață la școală”. Producători: Dan Necșulea, Alexandru Munteanu. Imagine: Valentin Ilie. Montaj: Sebastian Chelu

* Tel Aviv: Constantin Chiriac, fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și director al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, va susține recitalul „Domnule și frate Eminescu”, în cadrul evenimentului „Ipostaze ale artei românești”, care se va desfășura de la ora 17:00, la sediul ICR Tel Aviv. Reprezentația este construită ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, care porneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români. Vor fi prezentate fragmente ale scrisorilor și scrierilor lui Ion Creangă („Amintiri din copilărie”) și din versuri ale poeziilor lui Mihai Eminescu („Speranța”, „Glossă”, „Trecut-au anii”, „Revedere”, „Alei mică, alei dragă”, „Urât și sărăcie”), dar și a unei poezii de Marin Sorescu („Noi, cei îngrozitori de mari”) și a unei poezii de Anton Pann („Povestea vorbei”). De asemenea, Constantin Chiriac va dialoga cu teatrologul Octavian Saiu despre importanța FITS în diplomația culturală. În cadrul evenimentului, vor mai avea loc vernisajul expoziției artistei Bianca Predoi, intitulată „Strata”, găzduită de ICR Tel Aviv în perioada 5 decembrie 2019 – 3 ianuarie 2020, și prezentarea cărții „Clipa ca imagine. Teatru şi fotografie” de Octavian Saiu, apărută la Editura Nemira, în colecţia Yorick, în 2018

* Voivodina, Serbia: Proiectul „Caravana teatrului românesc pentru copiii din Voivodina, Serbia”, organizat de Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice, va avea loc în zilele de 5 și 6 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României (1 dec.). Masteranzii și absolvenții U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” din București vor susține o serie de patru reprezentații ale spectacolului „Povestea miezului de iarnă”, realizat după povești și basme românești, cu muzica marilor compozitori naționali. Distribuția: Romina Boldașu, Carmen Mihaela Gâlcă, Ionuț Terteci și Cristian Claudiu Jicman. Dramaturgie și concept: Bogdana Darie. Instructor teatral: Andreea Jicman. Din program:

  • joi, 5 decembrie – Satu Nou/ Banatsko Novo Selo și Uzdin – Casa de cultură
  • vineri, 6 decembrie – Petrovasâla/Vladimirovac – și Mramorac/Mramorak – Casa de cultură

– Sport

* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal FCSB  – ora 10:30, la Baza Sportivă FCSB, Şos. Berceni, nr. 106

* Gala Federaţiei Române de Scrimă, „Fier şi Aur” – ora 11:00, la Phoenicia Grand Hotel, Sala Bucureşti, Bd. Alexandru Șerbănescu nr. 87

* Conferinţă de presă organizată de Federaţia Română de Gimnastică  – ora 11:00, la sediul MTS, etajul 8, Sala „Nadia Comăneci”,  Str. Vasile Conta, nr. 16

* Mari campioni olimpici şi mondiali, antrenori şi preşedinţi de federaţii vor fi profesori de sport timp de o zi pentru 1.500 de elevi de la mai multe şcoli din sectorul 5 al Capitalei. Anghel Iordănescu, Monica Iagăr, Nicu Vlad, Ana Maria Popescu Brânză, Julianne Duckadam, Helmut Duckadam, Cristinel Romanescu, Silvia Stroescu, Gruia Docan, Alexandra Dulgheru şi Alina Dumitru vor susţine ora de Educaţie Fizică şi Sport pentru elevii de la mai multe şcoli din Bucureşti, în perioada 2-17 decembrie, în cadrul proiectului „Azi sunt proful tău de sport”. Proiectul este iniţiat de asociaţia Junior Sport, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5. Din program:

  • Astăzi, va fi profesor de sport Cristinel Romanescu (preşedinte Federaţia Română de Tenis de Masă) – ora 12:00, la Şcoala Gimnazială nr. 103, Str. Vigoniei nr. 3-5, Sector 5

* Buzău: Conferinţă de presă organizată de secţia de fotbal SCM Gloria Buzău – ora 14:00, pe Stadionul „Gloria”

* Cârţa, jud. Sibiu: Are loc un meci din Campionatul Naţionale de hochei pe gheaţă: ACS Sapienţia U23 – CSA Steaua Bucureşti – ora 17:30

* Meciuri din etapa a 19-a a Ligii I de fotbal:

  • Craiova: Universitatea Craiova – FC Botoşani – ora 18:00, pe Stadionul „Ion Oblemenco” – Craiova
  • Ovidiu: FC Viitorul Constanţa – AFC Astra Giurgiu – ora 20:30, la Academica Hagi – Stadion Central

* Meciuri în etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal masculin:

  • Focşani: CSM Focşani 2007 – CS Dinamo Bucureşti – ora 17:30, la Sala Sporturilor
  • Făgăraş: CSM Făgăraş – CS HC Buzău 2012 – ora 18:00, la Sala Radu Negru
  • Vaslui: CSM Vaslui – AHC Potaissa Turda – ora 18:00, la Sala Sporturilor
  • Călăraşi: AHC Dunărea Călăraşi – CSM Reşiţa – ora 18:00, l aSala Polivalentă „Ion C. Neagu”

* Sfântu Gheorghe: ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe întâlneşte echipa suedeză Lulea BBK, în Grupa E a competiţiei feminine de baschet EuroCup  – ora 19:00, Sepsi Arena

* Târgu Mureş: Meci din Liga Naţională de baschet feminin: BC Sirius Târgu Mureş – FCC Baschet Arad  – ora 18:00, la Sala Sporturilor

* Voluntari: Se dispută un meci din prima manşă a turului al doilea al Cupei României la baschet masculin: CSO Voluntari – Steaua Bucureşti – ora 18:30, la Sala Gabriela Szabo

* Sofia: Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă feminin 2020, Divizia a III-a (4-10 decembrie):

  • România – Hong Kong – ora 13:00
  • Belgia – Africa de Sud – ora 16:30
  • Bulgaria – Lituania – ora 20:00

– Diverse

* Bistriţa: Deschiderea Târgului de Crăciun şi aprinderea iluminatului festiv – ora 17:00

* Ploieşti: Primăria Municipiului Ploieşti îl aduce pe Moş Nicolae în mijlocul copiilor – în Parcul Municipal Vest, unde se vor deschide oficial Târgul de Crăciun şi Orăşelul Copiilor. Special pentru copiii prezenţi la eveniment, municipalitatea le-a pregătit un frumos spectacol de colinde oferit de Palatul Copiilor, de la ora 17:00, precum şi o piesă de teatru plină de învăţăminte „Fata moşului şi fata babei”, susţinută de actorii secţiei Imaginario a Teatrului „Toma Caragiu”, care este programată să înceapă la ora 17:30

– S-a întâmplat într-o zi de 5 decembrie

* Acum 527 de ani (1492) navigatorul genovez Cristofor Columb a descoperit insula Haiti, denumită de el „La Española” (Spaniola), şi a întemeiat prima colonie spaniolă în America. Partea de vest a insulei revine, în 1657, Franţei, care o numeşte Saint-Domingue. Partea de est devine şi ea, un secol mai târziu (1795) posesiune franceză (actuala R. Dominicană)

* Se împlinesc 155 de ani (1864) de la promulgarea Legii asupra instrucţiunii, prima lege prin care învăţământul era organizat în mod unitar în întreaga ţară. Legea stabilea anii de studiu (primar – de patru ani; secundar – de şapte ani; universitar – de trei ani), obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar pentru ambele sexe (a intrat în vigoare în septembrie 1865) (5/17)

* Acum 132 de ani (1887) intra în vigoare, în România, Convenţia pentru protecţia operelor literare şi artistice (adoptată la Berna, la 9/21.IX.1886) (5/17)

* Acum 114 ani (1905), apărea (până în 1947), la Craiova, Iaşi şi apoi la Bucureşti, revista literară „Ramuri”, din iniţiativa lui C. Făgeţel-Şaban şi D. Tomescu (între 1.I.1915-15.VII.1917 a apărut sub titlul „Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga). Din 1.VIII.1964 a apărut, lunar, la Craiova, o nouă serie, sub egida Uniunii Scriitorilor din România

* Cu 109 ani în urmă (1910) erau stabilite relaţiile diplomatice la nivel de legaţie între România şi Marele Ducat de Luxemburg, ridicate, la 12.XI.1966, la nivel de ambasadă (5/18.XII). Relaţiile diplomatice dintre România şi Marele Ducat de Luxemburg au fost stabilite la 5 decembrie 1910, la rang de legaţie (Decretul nr. 3646 din 8/21 decembrie 1910 prin care Regele Carol I îl numea pe Trandafir D. Djuvara, ministru-plenipotenţiar la Bruxelles, în calitatea de trimis extraordinar si plenipotenţiar pe lângă Marele Duce Wilhelm al IV-lea de Luxemburg). La 12 ianuarie 1911, Trandafir D. Djuvara şi-a prezentat scrisorile de acreditare şi a reprezentat Regatul României până în 1920. Până la data de 15 iulie 1940, când România a închis legaţia de la Bruxelles, s-au succedat în această funcţie personalităţi ale vieţii diplomatice, printre care Henri Catargi (1920-1930), Gheorghe Grigorcea (1930-1932), Dimitrie I. Ghika (1933-1936), Vasile Rădulescu-Mehedinţi (1938-1940). La 12 noiembrie 1966, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost ridicate la rang de ambasadă, dar România a continuat să fie reprezentată prin ambasadorul rezident la Bruxelles. La 19 august 1991, România a deschis o ambasadă rezidentă în Luxemburg, în care s-au succedat ambasadorii Tudorel Postolache (1992-1996, 2000-2005), Liviu Zăpârțan (1996-2000), Vlad Alexandrescu (2005-2011), Roxana Iftimie (acreditat in 2011). Marele Ducat de Luxemburg a acreditat primul ambasador propriu în România, cu reşedinţa la Atena, în 1995

* Acum 101 ani (1918) avea loc masacrul de la Târgu Lăpuș, când în Transilvania de nord, într-o zi de joi, lăpuşenii adunaţi cu miile din satele zonei pentru a afla hotărârea de la Alba Iulia de unire cu patria mamă au fost mitraliaţi de soldaţii unguri din detaşamentul 39 Debreţin, din turla bisericii reformate din apropiere. Au fost ucişi 65 de lăpuşeni, iar alţi 140 au fost răniţi

* Cu 81 de ani în urmă (1938) apărea Legea pentru înfiinţarea Băncii pentru industrializarea şi valorificarea produselor agricole (se acordau credite pentru producţia şi valorificarea produselor pe proprietăţile agricole mai mari de 5 ha)

* În urmă cu 29 de ani (1990), apărea primul număr al cotidianului „Curierul naţional”; director – Horia Alexandrescu. Ziarul s-a poziționat ca un cotidian de business alături de oamenii de afaceri din România

* În zilele de 5 şi 6 decembrie, acum 25 de ani (1994), la reuniunea la nivel înalt a CSCE – Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Budapesta, a fost adoptată Declaraţia finală “Spre un parteneriat autentic într–o nouă eră” şi s-a hotărât schimbarea denumirii în OSCE – Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa

* Cu 6 ani în urmă (2013) de când Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis că textul Declarației de Independență, în care „limba română” este calificată drept limbă oficială a Republicii Moldova, prevalează asupra textului Constituției, care folosește denumirea de „limbă moldovenească”, deschizând calea pentru uzul oficial al denumirii de ”limbă română” în actele oficiale și în administrația de stat

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Sava cel Sfinţit (Calendarul Creştin-Ortodox 2019; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2019)

– Sf. Sava, abate (Calendarul Romano-Catolic 2019)

– 1859: S-a născut Nicolae Petraşcu, prozator, critic literar şi de artă, publicist; fratele pictorului Gheorghe Petraşcu (m. 1944) – 160 de ani

– 1883: S-a născut chimistul Gheorghe Spacu; creator de şcoală în domeniul chimiei anorganice şi analitice; membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1955)

– 1893, 5/17: S-a născut matematicianul Petre Sergescu, stabilit, din 1946, în Franţa; lucrări de algebră şi teoria numerelor; o atenţie aparte a acordat istoriografiei matematicii, fiind primul din România care a iniţiat cercetări de istoria şi filosofia matematicii; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1954, la Paris)

– 1906: S-a născut N.[icolae] Herescu, poet, traducător (din clasicii antici) şi eseist (m. 1961, la Zürich)

– 1912, 5/18: A murit Eugen Brote, agronom, publicist şi om politic (vicepreşedinte al Partidului Naţional Român între anii 1890 şi 1912; rol important în stabilirea activismului ca tactică politică); istoriografia l-a reţinut pentru lucrarea consacrată situaţiei românilor din monarhia austro-ungară („Chestiunea română în Transilvania şi Ungaria. Un memoriu politic cu 67 anexe şi o chartă”) (n. 1850). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii doar stilul nou – 18 decembrie 1912, iar altele, 20 decembrie 1912

– 1929: S-a născut arhidiaconul Constantin Voicu, unul dintre cei mai mari profesori de patrologie din țară; fost rector al vechiului Institut Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” (m. 2015) – 90 de ani

– 1938: S-a născut Grigore Constantinescu, muzicolog şi profesor; realizator de emisiuni radiofonice; preşedinte al Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România „Mihail Jora” (din 1990)

– 1941: S-a născut jurnalistul de radio şi televiziune, scriitorul şi criticul de artă Liviu Tudor Samuilă (m. 2013)

– 1943: S-a născut (la Bolgrad-Bugeac, azi în Ucraina) Nicolae Văcăroiu, economist şi om politic social-democrat; preşedintele Curţii de Conturi (2008-2017); preşedinte al Senatului (2000-2008); preşedinte interimar al României (aprilie-mai 2007); prim-ministru al României în perioada 19.XI.1992-11.XII.1996

– 1949: S-a născut Mircea Florian, muzician, compozitor, solist vocal, instrumentist şi artist multimedia; stabilit în Germania – 70 de ani

– 1950: A murit inginerul Gheorghe Nicolau, specialist în construirea de drumuri asfaltate; una dintre priorităţile sale a fost studierea aspectelor legate de influenţa climei şi a circulaţiei specifice României asupra unor astfel de drumuri; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1886)

– 1961: S-a născut artistul plastic Bogdan Dumitrescu

– 1965: S-a născut poetul, prozatorul şi eseistul Vasile Baghiu, cunoscut în mediile literare ca inventator al himerismului, concept şi manifest care propune o direcţie nouă în poezie şi despărţirea de paradigma postmodernistă

– 1972: A murit baritonul Alexandru Enăceanu (n. 1912)

– 1973: S-a născut Sorin Mihai Grindeanu, informatician și politician care a ocupat funcția de prim-ministru al României (4 ian. – 29 iun. 2017); preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (din 2017); ministru al comunicațiilor și societății informaționale (dec. 2014 – nov. 2015)

– 1973: S-a născut Ciprian Vălcan, eseist şi filosof; doctor în filosofie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (2002), doctor în filologie al Universităţii de Vest din Timişoara (2005) şi doctor în istorie culturală al „École pratique des hautes études” din Paris (2006)

– 1974: A murit Zaharia Stancu, poet, prozator şi ziarist; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1902) – 45 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată a naşterii 7.X.1902

– 1975: A murit chimista Raluca Ripan; lucrări în domeniile chimiei anorganice, analitice şi a utilizării izotopilor radioactivi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1987: A murit Leonid Dimov, poet (reprezentant de frunte al onirismului lansat în anii ’70, pe care l-a şi teoretizat) şi traducător (n. 1926, la Ismail, azi în Ucraina)

– 1997: A murit pianistul de jazz Eugen Ciceu (nume de scenă: Eugen Cicero) (n. 1940)

– 2007: A murit deputatul Dan Iosif, unul dintre liderii revoluţionarilor bucureşteni din decembrie 1989 (n. 1950)

– 2008: A murit Constantin-Ticu Dumitrescu, om politic creştin-democrat; fost preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (1990-1998); fost deţinut politic (din 1949 până în 1964, anul graţierii deţinuţilor politici din România); senator în două legislaturi (1992-2000); autor al Legii 187/1999, referitoare la liberul acces la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică (Legea Ticu Dumitrescu); membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (2006-2008) (n. 1928)

– 2008: A murit Anca Parghel, interpretă şi profesoară de muzică de jazz (n. 1957)

– 2008: A murit Paul Niculescu-Mizil, om politic şi ministru de finanţe al României în perioada comunistă (n. 1923)

– 2009: A murit Valeriu Sârbu, poet, prozator, dramaturg şi eseist; autor de scenarii radiofonice (n. 1931) – 10 ani

– 2017: A murit Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României în perioadele 1927-1930 (sub regenţă) şi 1940-1947; fiul regelui Carol al II-lea al României (1930-1940) şi al reginei Elena, principesă de Grecia; la începutul celei de-a doua domnii, Mihai I a sprijinit campania militară din Est pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei ocupate de sovietici; în anii 1943 şi 1944, în condiţiile previzibilei victorii a Aliaţilor, Mihai I şi apropiaţii săi (liderii unor partide politice democratice, cercuri din Armată etc.) întreprind demersuri politico-diplomatice pentru ieşirea din război, ruperea alianţei cu Germania şi alăturarea României la coaliţia Naţiunilor Unite; actul de la 23 august 1944 îl are pe regele Mihai I printre principalii artizani; după această dată atribuţiile sale vor fi treptat reduse; la 30 decembrie 1947 va fi obligat de comunişti să semneze actul de abdicare (pentru el şi urmaşii săi) de la prerogativele regale şi să părăsească ţara; revine pentru prima dată oficial în România, cu familia, în 1992, pentru o scurtă vizită; cu prilejul vizitei din 1997 i se redă cetăţenia română, retrasă, în 1948, de autorităţile comuniste; în luna mai 2001, fostul suveran al României a primit drept reşedinţă Palatul Elisabeta din Bucureşti (în baza legii privind acordarea unor drepturi foştilor şefi de stat ai României); membru de onoare al Academiei Române din 2007 (n. 1921)

– 2018: A murit Eugen Rotaru, textier, poet și scenarist (n. 1941) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Atena: Vizita comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, şi a vicepreşedintelui Comisiei Europene, Margaritis Schinas (5 – 6 dec.)

– Uttarakhand, India: Vizita Regelui Suediei Carl XVI Gustaf și a reginei Silvia (5 – 6 dec.)

– Moscova: Interviu televizat al premierului Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev

– Berlin: Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, îl primeşte pe președintele Kazahstanului, Kassim-Schomart Tokajew, cu onoruri militare

– Washington: Discursul premierului Sudanului, Abdalla Hamdok, la think-tank-ul Consiliului Atlantic

– Roma: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, efectuează o vizită în Italia (5 – 7 dec.)

– Viena: Cea de-a 177-a Conferinţă a OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol)

– Roma: A 5-a Conferinţă internaţională – Dialoguri Mediteraneene (5 – 7 dec.); printre participanţi: trimisul ONU pentru Libia, Ghassan Salame, trimisul special al Naţiunilor Unite pentru Siria, norvegianul Geir Pedersen, sau premierul Maltei, Joseph Muscat

– Franţa: Sindicatele RATP, SNCF şi transporturile rutiere vor lansa o grevă pe termen nedeterminat împotriva reformei pensiilor

– Sankt Petersburg, Rusia: Forumul internaţional arctic (5 – 7 dec.)

– Geneva: Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) lansează noi date cu privire la mortalitatea globală prin rujeolă

– Vatican: Inaugurarea tradiţionalului pom de Crăciun şi a bradului de Crăciun în Piaţa Sf. Petru din Roma

– Florida, SUA: Deschiderea târgului anual de artă Art Basel Miami – la Miami Beach Convention Center (5 – 8 dec.)

– Cannes, Franța: Premiera franceză a baletului clasic „Giselle”, susţinut de Stanislavski Ballet din Moscova

– Havana, Cuba: Festivalul de film latino-american (5 – 15 dec.)

          Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Solului”; Uniunea Internaţională a Ştiinţei Solului a propus, în 2002, printr-o rezoluţie, sărbătorirea acestei zile, pentru a marca importanţa solului ca o componentă fundamentală a sistemului natural şi ca factor care contribuie semnificativ la bunăstarea oamenilor. Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), în perioada conducerii asigurată de Regatul Thailandei şi în cadrul „Parteneriatului global pentru sol”, a susţinut celebrarea oficială a acestei zile, cu scopul conştientizării la nivel mondial a importanţei solului. Conferinţa FAO din iunie 2013 a aprobat marcarea acestei zile şi Adunarea Generală a ONU a declarat-o în decembrie 2013

– „Ziua Internaţională a Voluntarilor” („Ziua Internaţională a Voluntariatului”); marcată la iniţiativa Adunării Generale a ONU, prin Rezoluţia 40/212 din 17.XII.1985; rezoluţia recomandă mediatizarea importanţei muncii voluntare, pentru a stimula, în acest mod, tot mai  mulţi oameni să muncească voluntar, atât în ţara lor, cât şi în străinătate

– 1687: La această dată a fost botezat Francesco Geminiani, violonist, compozitor şi teoretician italian (m. 1762)

– 1791: A murit compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart, unul dintre cei mai prodigioşi şi talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice (n. 1756)

– 1868: S-a născut fizicianul german Arnold Sommerfeld; contribuţii în spectroscopie; a perfecţionat modelul atomic imaginat de Niels Bohr (m. 1951)

– 1870: A murit scriitorul francez Alexandre Dumas-tatăl; autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume (n. 1802)

– 1870: S-a născut Vitĕzslav Novák, compozitor şi profesor ceh (m. 1949)

– 1890: S-a născut Fritz Lang, cineast american de origine austriacă; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai cinematografului expresionist din anii ’20 (m. 1976)