Legea privind reducerea tarifelor la combustibil va intra în vigoare de la 1 ianuarie

Legea care ar urma să reducă tarifele la benzină şi motorină a fost votată în Camera Deputaţilor. Va intra în vigoare de la 1 ianuarie, după ce va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohanis şi, potrivit specialiştilor, scăderea preţurilor la pompă va fi în jur de 38 de bani pentru un litru. Deputaţii au fost de acord ieri şi cu o altă măsură propusă de liberali – eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Măsura fusese introdusă cu scopul de a diminua munca la negru, însă efectele nu au fost cele aşteptate, iar numărul de contracte de muncă partială a scăzut semnificativ. /ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 decembrie