Solista trupei muzicale suedeze Roxette, Marie Fredriksson, s-a stins din viaţă, la 61 de ani

Solista trupei muzicale suedeze Roxette, Marie Fredriksson, s-a stins din viaţă, la vârsta de 61 de ani, a confirmat managerul acesteia, Marie Dimberg. Starul suedez a cunoscut succesul global în anii ’90, cu hituri precum „Joyride”, „The Look”, „Listen to your heart” şi „It Must Have Been Love” – acesta din urmă fiind rescris, pentru a fi inclus în coloana sonoră a filmului „Pretty Woman”.

Potrivit unui comunicat, solista a decedat luni, 9 decembrie, „după o luptă de 17 ani cu cancerul”. Fredriksson a fost diagnosticată cu o tumoră cerebrală în 2002, din cauza căreia şi-a pierdut vederea la ochiul drept, însă, după mai mulţi ani de tratament, a revenit în viaţa publică şi a mers din nou în turnee cu Roxette din 2008 până în 2016. Boala a revenit, însă, iar familia artistei a transmis că aceasta s-a stins din cauza „afecţiunii sale anterioare”, la începutul acestei săptămâni.

„Marie ne lasă o uriaşă moştenire muzicală. Vocea ei extraordinară – puternică şi, în acelaşi timp, sensbilă – şi performanţele sale live ni le vom aminti noi toţi, cei care am fost suficient de norocoşi să le auzim”, a subliniat managerul artistei./mbrotacel/gpodea

www.bbc.com – 10 decembrie