Administraţia Fondului de Mediu prelungeşte, din nou, până la 31 ianuarie 2020 termenul până la care pot fi depuse cereri pentru panouri fotovoltaice destinate gospodăriilor izolate. Solicitările pot fi depuse de administraţiile locale, iar fondurile sunt nerambursabile şi nu obligă la cheltuieli suplimentare. Bogdan Isopescu are detalii.
Reporter: Prima amânare a fost în aprilie 2019, apoi în octombrie, iar astăzi AFM a decis să mai aștepte solicitări până la sfârșitul lui ianuarie 2020. Fondurile puse la dispoziție de Ministerul Mediului pot acoperi nevoia de electricitate pentru 9.000 de gospodării, care nu sunt racordate la rețea. Însă doar 96 de primării au depus cereri pentru un total de doar 1.700 de locuințe. Fondurile pe care le-ar putea primi o gospodărie izolată prin intermediul demersurilor făcute de primării sunt de 25.000 de lei, suficient pentru iluminat și pentru aparatura unei locuințe. Pe piața din România există două astfel de programe lansate de Fondul de Mediu şi există o deosebire uriașă în derularea lor. Primul se adresează gospodăriilor racordate la rețea, iar aici cererea de finanțare este gestionată de persoanele fizice, împreună cu instalatorii de panouri fotovoltaice. Acesta funcționează, cererile au fost multe și depuse la timp, astfel că fondurile s-au epuizat imediat. În schimb, cel de-al doilea program, cel amânat astăzi, se bazează pe cererile depuse de primăriile care au în raza lor locuințe fără curent electric și cum administrațiile locale din România se mișcă foarte greu, cererile au fost puține și depuse lent, deşi mediul rural este plin de locuințe neracordate la rețea. Prin intermediul acestui program, gospodăriile fără curent electric, care se află la mai multe 2 km de rețeaua națională, pot obține fonduri nerambursabile de la statul român pentru instalarea panourilor fotovoltaice. Dacă sunteți posesorul unei astfel de locuințe ar trebui să contactați primăria de care depindeți pentru a avea certitudinea că autoritățile fac demersuri pentru dumneavoastră./ahincu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (13 decembrie)