Compania Metrorex şi firma Alstom România au ajuns la un acord de principiu şi urmează să semneze un nou contract

Compania Metrorex şi firma Alstom România, care asigură serviciile de întreţinere la metroul bucureştean, au ajuns la un acord de principiu şi urmează să semneze un nou contract. Informaţia i-a fost confirmată reporterul RRA Alex Lancuzov de surse apropiate negocierilor. Actualul contract expiră în prima zi a anului viitor, dar acesta a fost prelungit cu încă o lună, aşa cum prevede legislaţia în vigoare. Alstom a condiţionat continuarea serviciilor de întreţinere a trenurilor de metrou de plata datoriei de 150 de milioane pe care o are Metrorex./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 decembrie)