Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, anunță că a câștigat alegerile interne din cadrul partidului Likud

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunțat că a rămas la conducerea Partidului Likud, aflat la guvernare, câștigând alegerile interne. Domnul Netanyahu a postat pe rețeaua Twitter că a obținut o imensă victorie și a transmis mulțumiri membrilor partidului pentru încrederea, susținerea și dragostea lor. Contracandidatul premierului Netanyahu, Gideon Saar, a admis înfrângerea suferită în cadrul alegerilor interne din partid. Potrivit unui exit-poll neoficial, domnul Netanyahu a obținut 71 de procente dintre voturile exprimate, iar domnul Saar 29. În pofida recentelor acuzații de corupție formulate la adresa premierului, era așteptată victoria sa în alegerile interne, relatează corespondentul BBC./cstoica/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 decembrie)