Poliţiştii fac verificări pentru a descoperi materialele pirotehnice interzise

Poliţiştii fac verificări în această perioadă pentru a descoperi materialele pirotehnice interzise, în timp ce medicii avertizează că folosirea acestora poate produce sechele permanente. Un adolescent din Vaslui a testat, ieri, câteva petarde şi a fost rănit grav.
Reporter: Alina Darie – Materialele pirotehnice folosite fără conștientizarea pericolului fac victime. Ieri, la Vaslui, de pildă, un adolescent în vârstă de 17 ani a ajuns la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad, după ce o petardă i-a explodat în mână. Medicii l-au diagnosticat cu traumatism la nivelul mâinii stângi, urmând să îi fie amputat un deget. Polițiștii revin cu recomandarea către populație de a evita folosirea acestor materiale pirotehnice periculoase, căci există riscul rănirii. De asemenea, oamenii legii spun că cele mai multe cantități de petarde au ajuns în posesia vasluienilor după ce aceștia le-au cumpărat de la comercianți ilegali. În noiembrie, de pildă, polițiștii de frontieră vasluieni au descoperit un bărbat care avea asupra sa un colet cu peste 5.000 de petarde, despre care le-a spus oamenilor legii că le-a cumpărat de pe internet cu suma de 250 lei cu intenția de a le folosi de sărbători./ilixandru/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 31 decembrie