Pentru angajații publici din Elveţia, călătoria până la birou devine parte a programului de lucru

Elveția are încredere deplină în navetiştii săi, motiv pentru care a decis să îi autorizeze să includă în programul orelor de lucru şi timpul călătoriei de acasă până la birou. Cu condiția ca angajații navetişti să folosească trenul sau alte forme de transport în comun. Măsura a intrat în vigoare la începutul lunii ianuarie. ”În zilele noastre, flexibilitatea formelor de muncă a devenit o necesitate”, a explicat Anand Jagtap, șeful resurselor umane al birourilor publice elvețiene, adăugând însă că fiecare şef de birou va decide dacă să-i autorizeze sau nu pe proprii angajaţi, care în Elveţia sunt 38.000, să contabilizeze timpul petrecut în tren.
Foarte probabil normativa nu va fi contestată, având în vedere că în Elveția tendința, în special in sectorul privat, este de a permite orare din ce în ce mai flexibile. Cetățenii elvețieni care lucrează petrec în medie 62 de minute pe zi în drumul de acasă la birou și înapoi, iar acest timp l-ar putea folosi pentru a îndeplini de la distanţă sarcini de serviciu. Un exemplu în acest sens a fost dat anul trecut de ministrul transporturilor de atunci, Doris Leuthard, imortalizat de smartphone-ul unui navetist în timp ce lucra, împreună cu secretarul său, în trenul Berna -Zurich. (www.repubblica.it – 4 ianuarie)/cpaunel/abuzoian