Pensiile vor fi achitate cu întârziere luna aceasta

Pensiile vor fi achitate cu întârziere luna aceasta, întrucât banii ajung la Poşta Română abia astăzi. Compania a explicat că în fiecare ianuarie există această mică întârziere, întrucât se face închiderea de an, iar Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei prima tranşă a banilor mai târziu decât de obicei.
Şi premierul Ludovic Orban a explicat aseară, la Digi 24, că nu sunt probleme cu banii necesari, iar decalarea faţă de termen a plăţii pensiilor a fost cauzată de zilele libere din perioada sărbătorilor.
Ludovic Orban: Din cauza faptului că au fost zile libere, pensiile vor fi plătite cu o decalare de trei-patru zile. Atâtea fake news-uri am văzut pe tema pensiilor, fără să aibă nicio sursă, pur şi simplu numai de a menţine o dezbatere pe Legea pensiilor. Noi am prevăzut în Legea bugetului de stat banii necesari pentru aplicarea Legii pensiilor, ca să fie limpezi toate lucrurile pe tema asta./denisse

RRA – 7 ianuarie