Iranul a fost avertizat de Netanyahu că Israelul va riposta în cazul unui atac al Teheranului

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat Iranul că Israelul va riposta răsunător în cazul unui atac al Teheranului. Netanyahu reacţionează astfel la tirurile iraniene nocturne asupra unor obiective militare americane din Irak, ca represalii la uciderea puternicului comandant iranian Qasem Soleimani, lichidat la Baghdad de forţele Statelor Unite din ordinul preşedintelui Trump.

Liderul religios al Iranului, Ayatollah-ul Ali Khamenei a cerut azi plecarea trupelor americane din regiune şi a spus că Statele Unite şi Israelul sunt duşmanii ţării sale, iar un alt responsabil iranian a ameninţat cu pulverizarea oraşelor israeliene, dacă America va reacţiona la atacul de azi-noapte.

Corespondenţă de la Ierusalim – Reporter: Dragoş Ciocîrlan – Hezbollah va lovi Israelul dacă Statele Unite răspund la atacul Gărzilor Revoluției Islamice asupra bazelor din Irak, amenință liderul organizației teroriste libaneze Hassan Nasrallah. Într-un comunicat, Gşrzile Revoluției Islamice pretind că regimul sionist nu va fi considerat distinct de regimul criminal american. Avertizăm marele Satan, denumire atribuită Statelor Unite de către regimul ayatollahilor, că orice nouă agresiune împotriva Iranului va antrena riposte dureroase și zdrobitoare.

Gărzile Revoluției Islamice amenință că vor ataca Dubai, în Emiratele Arabe Unite și Haifa, în Israel. Liderul spiritual suprem al Republicii Islamice, Ali Khamenei a a declarat că lovirea bazelor din Irak a fost o reușită și în același timp Iranul este o ţară paşnică, nedorind escaladarea cu altă naţiune.

Khamenei a mai spus că atacul iranian de azi noapte împotriva țintelor americane din Irak nu e suficient și că trebuie pus capăt prezenței americane în regiune. El s-a referit și la ceea ce a numit tentativă a Statelor Unite de a suprima organizația siita libaneză Hezbollah, finanțată, înarmată și controlată de regimul de la Teheran. Khamenei exclude orice reluare a convorbirilor cu Washingtonul în privința Acordului Nuclear din 2015. La Ierusalim, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul este cel mai bun prieten al Statelor Unite./ilixandru/sdm2