Realizator: Politicile energetice, conflictul din Ucraina şi dosarele Iran, Siria şi Libia vor fi analizate, astăzi, la Moscova, de preşedintele Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel. Corespondentul RRA Alexandru Beleavschi cu detalii:
Reporter: Principalul subiect bilateral va fi gazoductul Nord Stream 2, despre care Moscova şi Berlinul au declarat că va fi finalizat, în pofida sancţiunilor americane care, la sfârşitul lunii decembrie, au dus la suspendarea construcţiei, realizată în proporţie de peste 90%. Vladimir Putin şi Angela Merkel vor discuta, de asemenea, implementarea Acordului de la Minsk şi realizarea înţelegerilor convenite la summitul din decembrie al cvartetului Normandia în legătură cu detensionarea situaţiei din Donbas. Ambele capitale au declarat că vizita nu are legătură cu uciderea generalului iranian Qassem Soleimani, condamnată de Rusia, dar calificată de Germania ca un răspuns al SUA la provocările Iranului. În acelaşi timp, ambele părţi au susţinut descaladarea tensiunilor dintre Washington şi Teheran, ca şi prezervarea Acordului nuclear iranian. Situaţia din Libia va fi discutată din perspectiva iniţiativei ruso-turce, adresată părţilor în conflict, de a opri ostilităţile cu începere de astăzi, ora 24:00, iniţiativă salutată de cancelaria de la Berlin. Un alt aspect este implicarea militară, săptămâna aceasta, a Turciei în războiul civil din Libia, de partea Guvernului de la Tripoli, recunoscut de ONU, criticat de UE şi majoritatea ţărilor arabe. Vladimir Putin şi Angela Merkel vor discuta, de asemenea, situaţia din Siria pe care liderul rus a vizitat-o miercuri pentru a confirma poziţiile Rusiei în zonă, ca şi sprijinul pentru liderul sirian Bashar al Assad./lazard/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 ianuarie)