Ungaria – În domeniul politicii naţionale, 2020 este considerat anul comunităţilor maghiare puternice

În politica naţională a Ungariei, anul 2020 reprezintă anul dezvoltării comunităţilor maghiare. Sprijinirea dăinuirii pe pământul natal a comunităţilor maghiare de dincolo de graniţele Ungariei este o prioritate a guvernului de la Budapesta, iar din acest considerent Executivul continuă să sprijine familiile de peste graniţe şi să consolideze comunităţile maghiare din punct de vedere economic – a anunţat duminică printr-un comunicat Cancelaria premierului Ungariei. Potrivit comunicatului, remis şi Agenţiei de Presă MTI, în cadrul fiecărui program care urmează să fie implementat, tineretul, naţiunea tânără, va beneficia de o atenţie specială. Anul acesta va fi lansată o serie de programe tematice privind comunităţile maghiare puternice. Scopul programului este de a prezenta realizările comune ale naţiunii maghiare obţinute în ultimii 100 de ani, aşezând în prim-plan comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic şi din întreaga lume, care pot servi drept model pentru toţi maghiarii – se mai arată în comunicat. Potrivit acestuia, maghiarii de dincolo de graniţele Ungariei pot conta şi în acest an pe sprijinul programelor de dezvoltare economică regională. Programul-pilot demarat anul trecut în Voivodina şi destinat formării profesionale şi consultanţei în marile afaceri va fi extins în 2020 şi în alte regiuni maghiare de dincolo de graniţele ţării-mamă. De asemenea, va continua şi programul de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, datorită căruia vor fi ridicate aproximativ 110 grădiniţe şi creşe noi şi vor fi reabilitate peste 700. În cadrul programului „Fără Frontiere”, în anul şcolar 2019/2020 peste 101.000 de elevi din Ungaria vor avea ocazia să călătorească în regiunile maghiare de dincolo de graniţele Ungariei şi să cunoască maghiarii de acolo. Programul dedicat culturii şi educaţiei maghiare va beneficia anul acesta de un buget dublu. De asemenea, va continua şi Programul „Kőrösi Csoma Sándor”, precum şi Programul „Petőfi Sándor”, care vizează consolidarea identităţii maghiarilor care trăiesc în diaspora şi în dispersaţi în diferite regiuni. În cadrul acestor programe, peste două sute de bursieri vor oferi sprijin şi în acest an, în vederea dăinuirii comunităţilor maghiare din în întreaga lume. De un sprijin substanţial va beneficia şi în acest an şi comunitatea maghiară din Transcarpatia, care se află în prezent în cea mai grea situaţie./rganciu/cvanatoru

(MTI – 12 ianuarie)