Fidesz nu renunţă la legea privind transparenţa „organizaţiilor Soros finanţate din străinătate”

Fidesz nu renunţă la legea privind transparenţa „organizaţiilor Soros finanţate din străinătate” – se arată într-un comunicat al partidului remis, marţi, agenţiei ungare de presă MTI. Fidesz a răspuns la avizul avocatului general însărcinat cu examinarea preliminară a cauzelor aflate pe rolul instanţei Uniunii Europene. Potrivit avizului, publicat marţi de avocatul general al Curţii de Justiţie a UE, cu sediul în Luxemburg, legislaţia din Ungaria privind subvenţiile externe acordate organizaţiilor
neguvernamentale constituie o restricţie la libera circulaţie a capitalurilor şi încalcă mai multe dispoziţii din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi, prin urmare, este incompatibilă cu legislaţia UE. În comunicatul partidului majoritar de guvernământ din Ungaria se arată că, în pofida opiniei avocatului general, partidele ungare aflate la guvernare insistă asupra legii privind transparenţa organizaţiilor finanţate din străinătate, deoarece, aşa cum este justificat, „serveşte la securitatea Ungariei şi sporeşte transparenţa organizaţiilor promigraţioniste finanţate de Soros din străinătate”. Scopul legii este de a prezenta cetăţenilor Ungariei care sunt ONG-urile care primesc sprijin semnificativ din străinătate – se precizează în comunicat. Potrivit documentului, imediat după adoptarea legii, nu întâmplător, aceasta a fost „atacată de mai multe organizaţii Soros, promigraţioniste”, anunţând că nu o vor pune în aplicare şi nu îşi vor îndeplini obligaţia de raportare a operaţiunilor financiare. Comunicatul aminteşte faptul că legea a fost adoptată în 2017 de către Parlamentul ungar, la propunerea partidului de guvernământ, şi a fost susţinută şi de guvern, dar opoziţia a votat împotriva ei. „Introducerea legii a fost susţinută şi de cetăţenii Ungariei: la momentul respectiv, la consultarea naţională, 99% dintre respondenţi au susţinut introducerea acesteia” – se arată în comunicat. Partidele guvernamentale ungare – precizează în continuare documentul – susţin voinţa poporului maghiar şi insistă asupra faptului că legea este necesară şi în continuare, „pentru că reţeaua Soros alocă miliarde pentru a duce la bun sfârşit în toată Europa planul Soros, pentru a face şi din Ungaria o ţară de imigranţi”. Fidesz subliniază, de asemenea, că activităţile reţelei Soros ridică probleme serioase de securitate naţională, pentru că vor să influenţeze nu doar politica Ungariei în ce priveşte imigraţia, ci şi alegerile. Organizaţiile pro-imigraţie Soros au contestat imediat legea, iar partidul Momentum a început să adune semnături împotriva acesteia. Celelalte ONG-uri respectă legea şi fac declaraţiile necesare atunci când primesc finanţare externă. Comisia anterioară de la Bruxelles a intentat proces împotriva Ungariei din cauza legii – aminteşte Fidesz în comunicat./lendrefy/atataru

(MTI – 15 ianuarie)