Gala de premiere Radio Fiction Desk – 2019

Luni, 20 ianuarie, începând cu ora 15:00, în sala de spectacole a Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, se va desfăşura Gala de premiere Radio Fiction Desk – 2019, finalul celei de-a V-a ediţii a proiectului iniţiat de Radio România, prin Teatrul Naţional Radiofonic, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi cu Partenerul Instituţional – Primăria Municipiului Bucureşti.

Proiectul s-a bucurat şi anul trecut de participarea a patru trupe de actori-elevi de la liceele bucureştene: Colegiul Naţional Gheorghe Şincai, Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu, Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza şi Liceul Teoretic Dante Alighieri.

Pe parcursul derulării concursului, am avut bucuria de a întâlni, deopotrivă, elevi şi cadre didactice care iubesc teatrul şi care au participat, cu entuziasm, la toate fazele concursului – întâlnirea cu actori profesionişti alături de echipa de specialişti ai Teatrului Naţional Radiofonic, workshop-uri, repetiţii, acestea finalizându-se cu o experienţă unică, cea a înregistrării radiofonice profesionale a unei piese de teatru interpretate de elevi în studiourile de teatru radiofonic ale Societăţii Române de Radiodifuziune. Postarea pieselor înregistrate pe site-ul tnr.srr.ro, pagina radiofictiondesk.srr.ro, şi promovarea pe Facebook, a făcut posibil ca iubitorii de teatru radiofonic de toate vârstele să le asculte şi să acorde note spectacolelor înregistrate de tinerii actori-elevi.

Piesele radiofonice care au concurat: Preşul, adaptare radiofonică după Ion Băieşu, în regia artistică a lui Cătălin Saizescu, interpretată de elevii-actori de la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai coordonaţi de profesoara Ana-Maria Ştefan, O Soacră, adaptare radiofonică după Ion Luca Caragiale, în regia artistică a Dianei Mihailopol, interpretată de elevii-actori de la Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu coordonaţi de profesorul Marcel Homorodean, Provocarea, de Radu-Dan Mihai, în regia artistică a lui Cătălin Saizescu, interpretată de elevii-actori de la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza coordonaţi de profesoara Corina Popescu şi Petrecerea, adaptare radiofonică după Gabriel Pintilei, în regia artistică a lui Ionuţ Kivu, interpretată de elevii-actori de la Liceul Teoretic Dante Alighieri coordonaţi de profesoara Alina Cocu.

Echipa de realizatori a fost formată din: Silvia Cusursuz – adaptare radiofonică, Renata Rusu – regia de studio, Mădălin Cristescu şi Tom Brânduş – regia tehnică, Patricia Prundea, Mădălin Cristescu şi Stelică Muscalu – regia muzicală, Diana Mihailopol, Cătălin Saizescu şi Ionuţ Kivu – regia artistică, Manuella Popescu – coordonator proiect.

La aprecierile ascultătorilor, exprimate în note, s-au alăturat şi cele ale unui juriu de specialitate, format din membri ai Redacţiei Teatrului Naţional Radiofonic: Ilinca Stihi – regizor artistic, Domnica Ţundrea – realizator, Irina Soare Neumark – realizator. Împreună cu ei au jurizat şi actorii care au participat la workshop-urile desfăşurate în licee: Anca Sigartău, George Mihăiţă, Cristian Şofron şi Mihai Bisericanu, iar din partea Primăriei Municipiului Bucureşti – Traian Constantin Petrescu, Director Executiv la Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti. Preşedintele juriului a fost Redactorul Şef al Teatrului Naţional Radiofonic, regizorul artistic Atila Vizauer.

Se vor acorda Premiul I, II şi III, Menţiune, Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, Premiul special al juriului dar şi Premiul de popularitate – conform notelor acordate de către ascultători. Premiile constau în diplome, trofee, medalii, DVD-uri cu piese de teatru radiofonic din fonoteca radio realizate de Casa Radio, cărţi şi alte mici surprize.

Invitaţi speciali ai Galei Radio Fiction Desk -2019 sunt actorii Anca Sigartău, George Mihăiţă, Cristian Şofron şi Mihai Bisericanu, iar îndrăgitul cantautor Ovidiu Mihăilescu va aduce o notă de bună-dispoziţie interpretând propriile sale creaţii de muzică folk. Prezentarea Galei va fi făcută de Manuella Popescu, Andrei Miercure şi Annemary Ziegler.