Îmi petrec viaţa cântând – concert folcloric aniversar Valentin Grigorescu, la Sala Radio

Duminică, 19 ianuarie (ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraş, oferă publicului primul concert al anului 2020, la Sala Radio. Sub titlul Îmi petrec viaţa cântând, evenimentul marchează aniversarea a 20 de ani de carieră ai apreciatului solist de folclor din zona Argeşului Valentin Grigorescu.
După studii de pian urmate la Şcoala Populară de Artă, în parcursul său artistic un moment important a fost cel în care a devenit solist al orchestrei Doina Argeşului din Piteşti. Printre albumele sale se numără: Ce e viaţa pe pământ, Adu-mi vin de Ştefăneşti, Lume, lume, mi-ai fost dragă, Ochii albaştri sunt frumoşi. Printre realizările sale profesionale se numără şi înfiinţarea grupului Zavaidoc, ce reuneşte opt talentaţi solişti vocali, ce dăruiesc publicului frumoase momente de folclor autentic.
În concertul de la Sala Radio, Valentin Grigorescu va evolua alături de invitaţii săi: Veta Biriş, Nineta Popa, Petrică Mâţu Stoian, Mariana Ionescu-Căpitănescu, Polina Gheorghe, Diana Călinescu, Radu Lazăr, Daniela Cernea, Rodica Mitran, Ionica Stan, Georgeta Chiţoran, Diandra Popaiacu şi Anastasia Stan.
Evenimentul va fi prezentat de actriţa Miruna Ionescu.
Un concert Radio România. Coproducător: Televiziunea Favorit. Parteneri media: Radio Antena Satelor şi Radio România Actualităţi.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

 

RADOR (16 ianuarie)