Grupul liberal din PE, din care face parte şi partidul Momentum din Ungaria, vrea să implementeze „Planul Soros”, susţine FIDESZ

Grupul liberal din Parlamentul European, din care face parte şi partidul Momentum din Ungaria, vrea să implementeze „Planul Soros”, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al FIDESZ din legislativul ungar la o conferinţă de presă susţinută luni la Budapesta. „Grupul liberal din Parlamentul European – din care face parte şi partidul Momentum – a publicat propriul său pachet de măsuri privind migraţia, din care multe puncte sunt „foarte cunoscute din Planul Soros„, a afirmat János Halász, menţionând că europarlamentarul formaţiunii Momentum, Katalin Cseh, este vicepreşedinte al noului grup liberal din Parlamentul European, Renew Europe. Referitor la propunerea liberalilor, János Halász a arătat: „Scopul liberalilor este ca Europa să devină un continent de imigranţi şi o societate deschisă, precum şi să se aplice cotele obligatorii privind distribuirea imigranţilor în fiecare ţară membră a UE şi să se atribuie o influenţă mai mari organizaţiilor finanţate de Soros în domeniul gestionării migraţiei. De asemenea, liberalii vor să acorde cetăţenie imigranţilor, care ar beneficia implicit de drept de vot, iar astfel, într-un timp scurt, întreaga cultură a Europei s-ar transforma. Liberalii mai vor să accelereze procesul de colonizare cu imigranţi şi de reîntregire a familiilor şi să diminueze competenţele statelor naţionale pe parcursul procesării cererilor depuse de imigranţi„. Potrivit purtătorului de cuvânt al FIDESZ, „intenţia liberarilor este de a pregăti ţările membre ale UE pentru primirea imigranţilor şi pentru gestionarea situaţiei acestora, şi nu pentru stoparea acestui fenomen. Ei consideră că migraţia este un lucru fundamental bun şi o oportunitate”. „Am auzit aceste propuneri în repetate rânduri din partea reţelei Soros şi de la partidele pro-migraţie, iar acum liberalii vor încerca din nou, sub forma unui plan de măsuri gata pregătit, să le implementeze din interiorul noului Parlament European”, a mai spus János Halász. El a adăugat că acest plan este periculos pentru întreaga Europă, deci inclusiv pentru Ungaria. „Nu există nicio îndoială„, a susţinut János Halász, că partidele ungare din opoziţie, printre care şi Momentum, se vor alinia acestei propuneri pro-migraţie, „împotriva voinţei cetăţenilor Ungariei”./rganciu/gioan

MTI – 20 ianuarie