Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului solicitarea convocării unei sesiuni extraordinare

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis astăzi Parlamentului solicitarea de a convoca o sesiune extraordinară pentru asumarea răspunderii guvernului pe legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Ulterior, conducerile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit că proiectul de lege va fi dezbătut şi votat în plenul legislativului pe 29 ianuarie, iar amendamentele vor putea fi depuse până pe 27 ianuarie. Nemulţumită de faptul că executivul recurge des la angajarea răspunderii, conducerea PSD a decis, tot astăzi, să extindă moţiunea de cenzură la întreaga activitate a cabinetului Orban. Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că documentul va fi depus la parlament în sesiune ordinară. În acest context, el a precizat că social-democraţii sunt pregătiţi pentru orice variantă, după dezbaterea în legislativ a moţiunii şi că discută în continuare cu toţi parlamentarii pentru a obţine cele şapte voturi care ar mai fi necesare pentru ca demersul să aibă succes./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 ianuarie