Revista presei internaţionale – 21 ianuarie 2020

Fondul Monetar Internaţional şi-a prezentat noile previziuni de creştere economică, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, informează presa internaţională. Deşi şi-a diminuat estimările privind creşterea economică globală pentru următorii doi ani, FMI a sugerat că economia mondială se va relansa oarecum în 2020, după un an în cursul căruia creşterea a fost cea mai slabă după criza financiară globală, notează El Pais. FMI preconizează că economia mondială va creşte în acest an cu 3,3% şi cu 3,4% în 2021, în timp ce ritmul economic în SUA va scădea puţin în acest an, iar în zona euro va înregistra 1,3% în anul în curs. După ce iniţial a salutat acordul comercial SUA – China, FMI s-a declarat acum precaut cu privire la evoluţia tensiunilor comerciale şi a avertizat asupra riscului unor noi dispute între SUA şi Europa, dar şi între ţările emergente, adaugă El Pais.
La Berlin, cele 12 state prezente la recenta conferinţă pentru încetarea focului în Libia s-au angajat pentru oprirea oricărei ingerinţe în conflict şi pentru respectarea embargoului impus de ONU, scrie Courrier International. Cele două tabere care se înfruntă pentru controlul asupra ţării au acceptat să îşi trimită reprezentanţi la o nouă reuniune ce va avea loc în câteva zile la Geneva, The New York Times calificând această evoluţie drept „modestă”. Guvernul german a investit un enorm capital politic într-un proces pe care îl consideră crucial pentru stabilitatea Europei, semnalează El Pais. Berlinul a dorit să demonstreze că discursul multilateralist este capabil să dea roade, într-o perioadă de naţionalism şi de testare a cooperării internaţionale, adaugă ziarul spaniol. Speranţa de reglementare diplomatică rămâne însă scăzută în acest război civil orchestrat de o multitudine de forţe străine, crede Le Soir, deplângând actualul acord ca fiind „prea fragil pentru a aduce o pace durabilă”. Pentru Moscova, conflictul libian permite încă o dată slăbirea europenilor, a SUA şi a NATO, analizează Le Soir, iar Vladimir Putin încearcă să îşi asigure influenţa în această regiune bogată în petrol şi gaz. Rusia şi Turcia au profitat de vidul lăsat de retragerea americanilor din zonă şi de absenţa relativă a Europei, observă Taggespiegel.

Tratativele de reglementare a conflictului din Libia prilejuiesc presei internaţionale o analiză a rolului Uniunii Europene în afacerile internaţionale. La Londra, The Guardian îşi intitulează editorial „Vulnerabilitatea UE pe scena mondială”, opinând că noua Comisie de la Bruxelles nu reuşeşte să îşi mate rializeze marile ambiţii, în vreme ce jocurile distructive ale puterilor globale sunt făcute de alţii. Preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, crede că Europa ar trebui să-şi asume un rol geopolitic de frunte în afacerile internaţionale, reflectând statutul UE de cel mai mare bloc comercial al lumii, dar transformarea vorbelor în fapte se dovedeşte a fi problematică, comentează ziarul britanic. Europa joacă la o categorie mult sub posibilităţile ei, în vreme ce SUA, China, Rusia şi imitatorii lor fac jocuri distructive de puteri globale, iar Regatul Unit, plutind în derivă, lipsit de cârmă şi de responsabilitate, în necunoscutul transatlantic, nu poate ajuta cu nimic, conchide The Guardian. Există un vid acolo unde ar fi trebuit să fie politica externă a UE, critică Financial Times. Presiunile care apasă asupra politicii externe a UE din multiple direcţii nu vor avea un efect imediat, dar după o vreme, UE va fi tabla de şah a unor interese contradictorii reprezentate de SUA, China şi Rusia, devenind treptat mai ineficientă în a-şi apăra interesele şi valorile, crede Financial Times.

La Bruxelles, Bulgaria şi alte 34 de state şi-au exprimat îngrijorarea faţă de antisemitismul răspândit în multe locuri din lume, scrie 24 Chasa. Totodată, România depune eforturi importante pentru a deveni un adevărat model regional în ceea ce priveşte asumarea răspunderii pentru trecutul său şi pentru promovarea memoriei Holocaustului, după cum a declarat ministrul de Externe Bogdan Aurescu, în cadrul conferinţei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, de la Bruxelles, citat de Kathimerini. Şeful diplomaţiei române a subliniat responsabilitatea de a acţiona pentru asigurarea unui climat de respect, toleranţă şi diversitate pentru comunităţile evreieşti, reţine ziarul grec.

Ziarele străine scriu şi despre avertismentul lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în legătură cu noul virus apărut în China. Numit coronavirus, acesta s-a răspândit din centrul Chinei şi în alte oraşe din ţară, câteva cazuri fiind raportate şi în Coreea de Sud, Thailanda şi Japonia, relatează revista Time, care avertizează asupra unei posibile extinderi în Asia. Preşedintele chinez Xi Jinping a făcut un apel la cooperare internaţională pentru combaterea acestui nou tip de virus, reţine China Daily, în condiţiile în care China este cea mai mare piaţă de turism spre destinaţii externe, circa 150 de milioane de excursii în afara ţării lor fiind făcute de turiştii chinezi, în 2018.

Cristina Zaharia, RADOR