Premierul Bulgariei s-a întâlnit cu preşedintele Lukoil, la Davos

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, care participă la cea de-a 50-a întâlnire anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, s-a întâlnit cu preşedintele Lukoil, Vagit Alekperov. Şeful executivului de la Sofia a subliniat rezultatele bune pe care le-a obţinut economia bulgară în ultimul an, precum şi creşterea ratingului de credit al ţării. „Bulgaria se dezvoltă constant, ceea ce creşte optimismul investitorilor şi încrederea în economia noastră”, a remarcat Borisov, care a evidenţiat eforturile guvernului bulgar pentru asigurarea unui mediu de afaceri favorabil, astfel încât Bulgaria să continue să fie o destinaţie atractivă pentru investitorii străini. Prim-ministrul bulgar a dat exemplu o serie de companii străine care şi-au deschis sau extins producţia în Bulgaria în ultimul an. În cadrul întâlnirii dintre Borisov şi Alekperov, a fost remarcată intenţia lui Lukoil de a-şi dezvolta afacerile în Bulgaria./ddaniela/sdm2

(www.bnr.bg – 22 ianuarie)