Aprecieri din Brazilia pentru Radio România Internaţional

Radio România Internaţional a fost desemnat cel mai bun post internaţional pe unde scurte în limba spaniolă în anul 2019, de către DX Clube Sem Fronteiras (Clubul Radioamatorilor din Brazilia). Victoria Sepciu, redactor Secţia Spaniolă RRI, a fost desemnată cea mai bună realizatoare de programe în 2019.

Clubul a publicat pe 27 ianuarie rezultatele sondajului anual de popularitate, realizat în perioada 1 septembrie – 30 octombrie 2019. Obiectivul sondajului a fost să desemneze cel mai bun post de radio la nivel internaţional care transmite pe unde scurte în limbile spaniolă şi portugheză, cel mai bun program de dialog cu ascultătorii, cel mai bun program realizat pe teme diverse, cel mai bun realizator de programe, cea mai bună realizatoare de programe şi cel mai bun program DX.

Iată rezultatele privitoare la RRI:

– Cel mai bun post de radio a fost desemnat Radio România Internaţional;

– Cel mai bun program de dialog cu ascultătorii: Club de Oyentes (Poşta Ascultătorilor) RRI, realizator Victoria Sepciu, locul 2;

– Cel mai bun program realizat pe teme diverse: Vale la pena visitar Rumanía (Merită să vizitaţi România) RRI, realizator Valeriu Radulian, locul 4;

– Cel mai bun realizator de programe: Valeriu Radulian, RRI, locul 4;

– Cea mai bună realizatoare de programe: Victoria Sepciu, RRI, locul 1;

– Cel mai bun program DX: Rincón Diexista (Club DX), RRI, realizator Victoria Sepciu, locul 3.

RADOR – 29 ianuarie 2020