Premierul Bulgariei s-a întâlnit cu ministrul de externe al Turciei

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, s-a întâlnit, vineri, cu ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Çavușoğlu, care efectuează o vizită oficială la Sofia. „Dezvoltarea stabilă şi durabilă a relaţiilor bilaterale cu Turcia este o parte importantă a politicii externe bulgare”, a declarat prim-ministrul bulgar în cadrul întrevederii sale cu şeful diplomaţiei turce. În cadrul discuţiilor, Borisov a remarcat intensul dialog politic bilateral între cele două ţări, respectând principiile de bună vecinătate şi respect reciproc. Şeful executivului de la Sofia a precizat că Turcia este un aliat în NATO şi un partener important al UE pentru a aborda o serie de provocări precum presiunea migraţiei asupra Europei, lupta împotriva terorismului, aprovizionarea cu energie şi securitatea energetică, infrastructura, agricultura, comerţul şi economia. „Apreciem foarte mult angajamentul Turciei referitor la punerea în aplicare a Declaraţiei comune UE-Turcia privind migraţia, precum şi excelenta cooperare bilaterală în acest domeniu, care a însemnat presiune zero asupra frontierei noastre comune”, a remarcat prim-ministrul bulgar. Boiko Borisov a subliniat povara grea pe care o suportă Turcia, acordând azil unui număr mare de refugiaţi sirieni pe teritoriul său. Un alt aspect important al întrevederii dintre cei doi a fost dezvoltarea interconectării reţelelor de transport de gaze, ceea ce va contribui la diversificarea rutelor de furnizare a gazelor naturale./ddaniela/ilapadat

(www.novini.bg – 31 ianuarie)