Calendarul evenimentelor, 1 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern

* Portugalia: Premierul Ludovic Orban participă la Summit-ul Grupului „Prietenii Coeziunii” desfășurat astăzi la Beja. Din delegația guvernamentală face parte și ministrul fondurilor europene, Ioan Marcel Boloș. La Summit vor participa șefi de stat, de guvern și miniștrii din statele membre ale Uniunii Europene. Programul zilei:

  • ora 12:00 – întâmpinarea prim-ministrului Ludovic Orban de către prim-ministrul Republicii Portugheze, António Costa
  • ora 12:45 – fotografie de familie a șefilor delegațiilor
  • ora 12:50 – prânz de lucru al șefilor delegațiilor

Ora desfășurării evenimentelor este ora locală

 – Partide

* Au loc întâlniri ale conducerii PSD cu:

  • ora 10:00 – preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii de municipii de reşedinţă – Rin Grand Hotel, sala Frankfurt
  • ora 12:00 – cu grupul europarlamentarilor PSD – Rin Grand Hotel, sala Luxemburg

* Reuniunea grupurilor parlamentare PSD din Senat şi Camera Deputaţilor – ora 15:00, la Rin Grand Hotel, sala Berlin; conferinţă de presă – ora 18:00, la Rin Grand Hotel, sala Luxemburg

* Conferinţă de presă susţinută de candidatul ALDE la Primăria sectorului 5, consilierul municipal Ion Valentin Voicu – ora 11:00, la sediul ALDE sector 5, Calea Ferentari, intersecţie cu şoseaua Sălaj

 – Social

* Oradea: Instructorul internaţional de fitness, William Flores, susţine un Zumba MasterClass caritabil, urmând ca fondurile strânse să fie oferite Asociaţiei SOS Autism Bihor, pentru tinerii din Centrul de zi – ora 18:30, la Liceul „Don Orione”, Str. Cazaban nr. 49/E

* Jud. Harghita: Şedinţă la Primăria comunei Ditrău, referitoare la nemulţumirile localnicilor faţă de angajarea în localitate a unor muncitori din Sri-Lanka – ora 10:00

– Economic

* Mecanismul de plată defalcată a TVA, cunoscut drept split TVA, va fi eliminat de la această dată. Acest mecanism a fost introdus în România ca opţional începând cu 1 octombrie 2017, fiind de la 1 ianuarie 2018 impus ca obligatoriu pentru anumite categorii de plătitori de TVA – aproximativ 20.000 de companii

– Istorie

* Com. Mărgău, jud. Cluj: Asociaţia Clubul Monarhiştilor Clujeni organizează o slujbă de pomenire a luptătorilor anticomunişti din Grupul Şuşman – ora 12:00, la mormântul lui Teodor Şuşman. La ceremonialul comemorativ-religios va fi prezent şi preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza

– Cultură

* Institutul Francez din Bucureşti organizează mediateca #IFRoumanie la București – „Vremea poveştilor”, atelier pentru copiii între 3 și 6 ani – ora 10:30, Bd. Dacia nr. 77. Tema de astăzi: „Povești pe banchiză”

* Centrul Rus pentru Știință și Cultură organizează expoziţia foto exterioară „Tragedia popoarelor URSS” – ora 12:00, Bd. Lascăr Catargiu nr. 50

* Opera Naţională Bucureşti prezintă spectacolul de balet „Lacul Lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski – ora 18:30. Regia şi coregrafia poartă semnatura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea

* În cadrul „Zilelor Filmului Cubanez”, au loc proiecţiile filmelor „Clandestinos”, regia: Fernando Pérez – ora 17:00 şi „Esther en alguna parte”, regia: Gerardo Chijona – ora 19:00, la Sala „Auditorium” a Institutului Cervantes din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 38 (29 ian. – 1 feb.)

* Premiera spectacolului „Actul de Căsătorie” de Ephraim Kishon, în regia lui Dan Tudor – ora 19:00, la Teatrul Evreiesc de Stat (1 – 2 feb.). Scenografia este semnată Vladimir Iuganu, coregrafia de Florin Fieroiu, iar muzica de Vlaicu Golcea

* Anti-Flag, trupa de punk-rock originară din America, va susține un concert la Bucureşti, în Quantic Club, începând cu ora 19:00. Formația și-a început activitatea la sfârșitul anilor ’80 și de-a lungul timpului a devenit un etalon când a venit vorba de implicarea în diverse proiecte și grupuri precum Greenpeace sau Amnesty International. În deschidere vor urca pe scenă E.M.I.L., care este una din cele mai longevive trupe ale scenei locale din România, împlinind anul acesta 20 de ani de activitate

* Botoșani: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani organizează vernisajul şi lansarea albumului expoziţiei de pictură „Fereastra spre amintiri”, aparţinând artistului plastic Marcel Alexa – ora 13:00, Str. Unirii nr. 10. Participă etnograful Margareta Mihalache şi istoricul Gheorghe Median. Printre partenerii media: Radio România Antena Satelor, Radio România Iaşi

* Cluj-Napoca: Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează evenimentul „Povești de la Hanul Vechi”, la care participă 7 viitoare soprane, studente ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” la clasa Dianei Țugui, cântând prelucrări populare maghiare, 7 ucrainene și 7 românești – ora 17:00, la Sala Reduta, în cadrul secției pavilionare a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Str. Memorandumului nr. 21

* Craiova: Orchestra, Corul şi Baletul Operei Române Craiova prezintă spectacolul „Voievodul Ţiganilor”, de Johann Strauss (fiul) – ora 19:00, la Cercul Militar Craiova, Str. Marin Sorescu nr. 2. Libretul este semnat de Ignatz Schnitzer, după romanul Seffi, de Mór Jókai. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Alexandru Iosub. Regia artistică: Arabela Tănase. Coregrafie: Laurenţiu Nicu. Scenografie: Răsvan Drăgănescu

* Iaşi: Teatrul Elisabeta din București prezintă, pentru prima dată la Iași, comedia „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, regia: Șerban Puiu – ora 18:00, la Sala Unirii, Cinema Victoria

* Iaşi: Are loc spectacolul de teatru „Dineu cu proști”, de Francis Veber – regia, traducerea și adaptarea Sebastian Bădărău – ora 19:00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”

* Satu Mare: Teo Milea, pianist și compozitor neoclasic, va susține un concert la Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare – ora 18:00. Evenimentul este organizat de Primăria Muncipiului Satu Mare, Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” și Filarmonica „Dinu Lipatti”

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” prezintă avanpremiera spectacolului „American Buffalo”, de David Mamet, regia Eugen Gyemant – ora 19:00, la Sala Mare

* Tecuci: Recital susţinut în cadrul turneului „Power Vibes – Alexandru Anastasiu și Icon Arts Ensemble”, un adevărat un regal al instrumentelor de percuție – ora 18:00, la Ateneu. Format din Alexandru Anastasiu, Sara Merișcă, Tudor Ciobanu, Patricia Niculae și Cosmin Dumitriu, „Power Vibes” este un proiect inedit conceput de Alexandru Anastasiu. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Bruxelles: „Poezie & Bucătărie & Mircea Dinescu” este evenimentul care încheie programul de literatură şi Festivalul EUROPALIA România (2 oct. 2019 – 2 feb. 2020). Poetul Mircea Dinescu va susține o lectură la Huis van Teirlinck, urmată de un regal, de data aceasta culinar, unde invitații se vor bucura de bucate pregătite după reţete româneşti tradiţionale – ora 20:00

– Sport

* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal FCSB – ora 10:30, la Baza Sportivă FCSB – Şoseaua Berceni, nr. 106

* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Dinamo Bucureşti – ora 17:00, sala de evenimente a Stadionului Dinamo

* Galaţi: Se dispută un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSM Galaţi –  ACS Sapienţia U23 – ora 18:30, la Patinoarul Dunărea

* Hunedoara: Primăria municipiului Hunedoara și Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, organizează Memorialul Michael Klein, ediția a II-a – ora 10:00, la sala de sport a Liceului Teoretic „Traian Lalescu”. Competiția, organizată în parteneriat cu Club Sportiv Hunedoara, a atras un număr de 12 echipe ale cluburilor afiliate la AJF Hunedoara și este rezervată copiilor născuți în 2011 și mai mici

* Lugoj: Maestra internaţională Ligia Jicman de la Clubul Sportiv Municipal Lugoj va fi prezentă la Clubul Copiilor unde se va organiza evenimentul „Ziua Şahului Lugojan” – ora 10:00, Str. Comuna din Paris nr. 5

* Tbilisi: Naţionala „Stejarilor” va juca în cadrul Rugby Europe Championship 2020, contra Georgiei – ora 16:00

– Diverse

* ARPAC – Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie organizează o întâlnire de cafea şi Q&A despre realizarea „Celui mai mare Colaj de Desene din România” dedicat animalelor de companie, realizat în 2019 cu efortul comun a 3200 de elevi de la 180 de clase primare din România – ora 11:30, la Gloria Jean’s Coffees, ParkLake Shopping Center, Str. Liviu Rebreanu nr. 4

– S-a întâmplat într-o zi de 1 februarie

* Cu 197 de ani în urmă (1823) vornicul Mihail Sturdza, reprezentant al marii boierimi moldovene, folosea într-un „Memoriu”, pentru prima dată în viaţa politică a Ţărilor Române, noţiunea de „conservator”, pentru a desemna tendinţele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri (1/13)

* Acum 173 de ani (1847) avea loc inaugurarea Teatrului de la Copou din Iaşi, cu lucrarea dramatică „Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg”, tablou vivant de Gheorghe Asachi şi cu „Vicontele de Letorier”, vodevil de Bayard şi Dumanoir (1/13)

* Acum 159 de ani (1861) începeau să funcţioneze, la Bucureşti, mici ateliere pentru fabricarea muniţiilor şi materialelor de artilerie, care vor forma Arsenalul Armatei. Primul avion militar de concepţie şi construcţie românească a fost proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu şi realizat la Arsenalul Armatei (1/13)

* Se împlinesc 140 de ani (1880), de când Ion Luca Caragiale publica, în „Convorbiri literare”, farsa într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” (1/13)

* Acum 136 de ani (1884) era publicată prima ediţie a Oxford English Dictionary. Acesta oferea toate definiţiile imaginabile în contexte diferite pentru limba engleză şi cuprindea mai mult de 100.000 de intrări. În prezent este editat de Oxford University Press şi conţine aproximativ 600.000 de cuvinte, fiind astfel cel mai lung dicţionar oficial, fapt notat în Cartea Recordurilor. Este un dicţionar de referinţă al limbii engleze

* În 1896, acum 124 de ani, la „Teatrul Regio” din Torino (Italia), avea loc premiera mondială a operei în patru acte „La Bohème” („Boema”), de Giacomo Puccini, sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. Libretul este semnat de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul „Scènes de la vie de bohème” al scriitorului francez Henri Murger. Opera se va impune totuşi mai târziu după o reprezentaţie la teatrul din Palermo şi apoi pe scenele principalelor teatre de operă din Italia

* În urmă cu 116 ani (1904) apărea, la Bucureşti, cu întreruperi până în 1938, ziarul „Adevărul de dimineaţă”. La 15/28 noiembrie 1904 apare cu titulatura distinctă „Dimineaţa”, iar la 7/20 decembrie 1904 „Dimineaţa” se separă total de „Adevărul”, impunându-se rapid ca unul dintre cele mai importante ziare ale vremii (1/14). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a apariţiei 2/15 februarie 1904

* Acum 106 ani (1914) intra în funcţiune a primei instalaţii centralizate feroviare din România, pe linia Bucureşti-Ploieşti

* Cu 101 ani în urmă (1919) era desemnată prima Miss America. Pe numele ei Edith Hyde Robbins, aceasta se autointitulase „model al artiştilor”. Evenimentul a avut loc la Hotel des Artistee în Manhattan, iar premiul a constat într-un măr de aur

* Se împlinesc 100 de ani (1920) de la înfiinţarea Institutului de Istorie Naţională din Cluj-Napoca. Fondat din iniţiativa şi cu sprijinul material al regelui Ferdinand I, institutul a funcţionat în cadrul Universităţii din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu

* Acum 74 de ani (1946) norvegianul Trygve Lie (1896-1968) devenea primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) (până în 1953)

* Tot 74 de ani se marchează şi de la proclamarea Ungariei ca republică, avându-i ca preşedinte pe Tildy Zoltán (1889 – 1961) şi ca şef al guvernului pe Nagy Ferenc (1903 – 1979)

* Acum 46 de ani (1974) Ilie Năstase (n. 1946) era declarat, la New York, cel mai bun jucător de tenis al anului 1973, fiind distins cu „Racheta de aur”. Legat de acest moment tenismenul român declara: „Din 1968 a început să fie decernat anual acest trofeu, dedicat celui mai valoros jucător al lumii. Țin minte că, imediat cum am ajuns la New York, am fost invitat într-un restaurant, unde mi-a fost înmânat acest trofeu. A fost un moment deosebit pentru mine și, cred eu, pentru întreg sportul românesc. Am fost aplaudat în picioare de o sală întreagă plină de personalități”

* Acum 41 de ani (1979) sosea, la Teheran, ayatollahul Khomeiny, liderul religios şiit iranian aflat de 15 ani în exil la Paris (după plecarea din Iran a şahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, la 16.I.1979, în urma unor puternice manifestaţii). Puterea a fost  preluată de Consiliul Revoluţionar Islamic (ulterior Consiliul Revoluţiei), în frunte cu Khomeiny, care, la 1 aprilie 1979, va proclama Iranul republică islamică

* Se împlinesc 30 de ani (1990) de când reprezentanţii partidelor politice şi ai CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) conveneau asupra constituirii CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) prin restructurarea CFSN, ca organ legislativ ce va funcţiona până la alegerile din 20.V.1990 (CPUN se va constitui efectiv la 9.V.1990) şi asupra transformării FSN (Frontul Salvării Naţionale) în partid politic, urmând să participe la alegerile din 20 mai de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice (hotărârea acestei transformări fusese luată de CFSN la 23.I.1990). FSN a fost înregistrat ca partid la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin Decizia nr. 27 din 6.II.1990, la 7 februarie fiind dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice

* Tot 30 de ani (1990) se împlinesc de la înființarea editurii „Humanitas”, prin preluarea patrimoniului Editurii Politice a PCR care și-a încetat activitatea; director a fost numit filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu

* Acum 29 de ani (1991) România a obţinut statutul de „invitat special” la Consiliul Europei. La 7.X.1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline

* Cu 28 de ani în urmă (1992), preşedintele Republicii Africa de Sud, Frederick de Klerk, anunţa abrogarea tuturor legilor legate de regimul de discriminare rasială. În aprilie 1994 au avut loc primele alegeri multirasiale din R. Africa de Sud, iar Nelson Mandela a devenit primul preşedinte de culoare al ţării

* În urmă cu 28 de ani (1992), România stabilea relaţii diplomatice cu Ucraina. Imediat după aceasta s-a înfiinţat Ambasada României la Kiev, în locul Consulatului General care a funcţionat în capitala ucraineană din 1971

* Acum 27 de ani (1993) era înfiinţată Secţia de Istorie Orală din cadrul Departamentului Ştiinţă, Învăţământ, Educaţie al Radiodifuziunii Române. Pe data de 2 iunie 2000, aceasta s-a transformat în Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu”

* Se împlinesc 25 de ani (1995) de la intrarea în vigoare a Acordului de asociere a României la Uniunea Europeană (semnat la 1.II.1993). De la 1.I.2007 România este membră a Uniunii Europene

* Tot 25 de ani se împlinesc, de când România semna, la Strasbourg, alături de reprezentanţii altor 20 de state, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei. Adoptată la 10.XI.1994, Convenţia a intrat în vigoare la 1.II.1998

* Cu 22 de ani în urmă (1998) intra în vigoare Convenţia pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (adoptată la 10.XI.1994 şi deschisă spre semnare, la Strasbourg, la 1.II.1995). România a semnat Convenţia chiar în prima zi, alături de reprezentanţii altor 20 de state, fiind primul stat care a ratificat documentul, la data de 29.IV.1995, depunând instrumentul de ratificare la data de 11.V.1995

* Acum 17 ani (2003) intra în vigoare Tratatul de la Nisa, care modifica Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte conexe; a fost semnat de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franţa)

* În urmă cu 3 ani (2017) intra în vigoare OUG 13/2017, adoptată de Guvernul Grindeanu, pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate), prin care „independenţa justiţiei a fost încălcată grav”. Ordonanţa a scandalizat România, generând ample proteste de stradă. Camera Deputaţilor a aprobat, la 21.II.2017, Legea de respingere a acestei ordonanţe de urgenţă, lege semnată la 24.II.2017 de preşedintele României, Klaus Iohannis

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Intendenţei Militare”; prin Înaltul Ordin nr. 29, emis la 1.II.1861, s-a consfinţit înfiinţarea intendenţei militare; pe baza acestuia s-a format corpul ofiţerilor de intendenţă militară, condus de intendentul general al Armatei (asimilat cu gradul de general de brigadă) şi subordonat Ministerului de Război

– 1838: S-a născut Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913) (m. 1916)

– 1848: S-a născut Sava Henţia, pictor realist, grafician, muralist, ilustrator de carte şi profesor; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (m. 1904)

– 1852, 1/13: S-a născut Ion Luca Caragiale, dramaturg şi prozator; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1912, la Berlin/Germania). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 30 ianuarie 1852

– 1868: S-a născut pictorul Ştefan Luchian; supranumit „poetul plastic al florilor”; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1916)

– 1876: S-a născut Octavian C. Tăslăuanu, critic literar, memorialist, publicist şi om politic; aflat la conducerea „Luceafărului” între anii 1903 şi 1919, a jucat, prin poziţia deţinută la cea mai de seamă revistă culturală a românilor transilvăneni, un rol deosebit de important în lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului de desăvârşire a unităţii naţionale (m. 1942)

– 1894: S-a născut pictorul postimpresionist Lucian Grigorescu; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1965)

– 1897: A murit ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (n. 1815)

– 1907: S-a născut Oscar Lemnaru (nume la naştere: Oscar Holtzman), prozator, traducător (din literaturile rusă şi franceză) şi jurnalist (m. 1968)

– 1907: S-a născut silvicultorul Ion GH. Popescu-Zeletin; contribuţii în biometria forestieră şi în amenajarea pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1974)

– 1907: S-a născut prozatorul, traducătorul şi publicistul T. C. Stan; a fost şi redactor la Agenţia de ştiri RADOR (m. 1940)

– 1912: S-a născut Vasile Netea, istoric (specialist în istoria modernă a României – îndeosebi în istoria Transilvaniei, a scris cărţi în care a argumentat ideea de unitate a poporului român, insistând asupra legăturii dintre provinciile locuite de români), critic literar, folclorist, gazetar şi analist politic (m. 1989)

– 1913: S-a născut violoncelistul Serafim Antropov – Manu (m. 1988)

– 1922: S-a născut I. M. Ştefan (pseudonimul lui Alexandru Sergiu Sragher), prozator şi traducător; coautor, alături de Radu Nor, al primului roman ştiinţifico-fantastic scris în România în perioada postbelică, „Drum printre aştri” (1954) (m. 1992)

– 1926: S-a născut istoricul, arheologul şi profesorul Dumitru Protase; în activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane şi postromane; membru de onoare al Academiei Române din 2003

– 1928: S-a născut Octavian Sava (nume real: Octavian Segall), scenarist, dramaturg, autor de texte umoristice; redactor la Radio (1949-1964) şi apoi la Televiziune (m. 2013)

– 1932: S-a născut lingvistul italian de origine română Sorin Stati; stabilit în Italia din 1971; lucrări de lingvistică generală aplicată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2008)

– 1934: S-a născut Nicolae Breban, romancier, eseist, dramaturg, publicist, poet şi traducător; membru titular al Academiei Române din 2009

– 1935: S-a născut juristul şi profesorul Ion Dogaru; studii privind dreptul civil, dreptul comerţului internaţional, dreptul familiei, teoria generală a dreptului şi filosofia dreptului; fondatorul Facultății de Drept din Craiova; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (m. 2018) – 85 de ani

– 1935: S-a născut poetul, prozatorul şi eseistul Nicolae Motoc (m. 2013) – 85 de ani

– 1938: S-a născut sculptorul Constantin Popovici (m. 1995)

– 1938: S-a născut pictorul Niculiţă Secrieru (m. 2002)

– 1944: S-a născut Lucian Boia, unul dintre cei mai prolifici istorici români contemporani, preocupat, îndeosebi, de istoria ideilor şi a imaginarului; a revoluţionat, după 1989, istoriografia românească, propunând o perspectivă demitizantă asupra istoriei

– 1944: S-a născut Petru Popescu, poet, prozator, scenarist şi regizor de film; stabilit în SUA (din 1975)

– 1945: S-a născut interpreta de muzică populară Elena Roizen (m. 2007) – 75 de ani

– 1949: A murit N.[icolae] D.[imitrie] Cocea, prozator, publicist, dramaturg şi traducător (n. 1880)

– 1954: S-a născut prozatorul şi jurnalistul Tudor Dumitru Savu (m. 2000)

– 1955: S-a născut violoncelista Anca Vartolomei – 65 de ani

– 1970: S-a născut interpreta de muzică pop Nico (Nicoleta Matei) – 50 de ani

– 1970: A murit botanista Alice Săvulescu; cercetări în domeniile microbiologiei şi patologiei vegetale; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1905) – 50 de ani

– 1982: A murit prozatorul Radu Petrescu; este considerat unul dintre precursorii şcolii postmoderniste româneşti, precum şi unul dintre cei mai mari autori români de jurnale (n. 1927)

– 1996: A murit părintele arhimandrit basarabean Paulin Lecca, duhovnic, scriitor, traducător şi misionar în Biserica Ortodoxă Română (n. 1914)

– 1999: A murit poetul şi prozatorul Dimitrie Rachici (n. 1934)

– 2017: A murit Alma Redlinger, pictoriţă, desenatoare, graficiană şi gravoare (n. 1924)

EVENIMENTE EXTERNE

– Minsk, Belarus: Vizita secretarului american de stat, Mike Pompeo

– Nur-Sultan, Kazahstan: Vizita secretarului american de stat, Mike Pompeo (1 – 2 feb.)

– Bruxelles: A X-a ediţie a Premiilor Magritte, acordate de Academia de cinema „Andre Delvaux” din Belgia

– Cairo: Reuniune extraordinară a Ligii Arabe, în prezenţa preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas, pentru a discuta despre planul american de pace pentru Orientul Mijlociu

– Hong Kong: Adunarea generală a noilor sindicate medicale profesioniste

– Paris: Marcarea a 40 de ani de la fondarea Asociaţiei internaţionale umanitare „Medecins du Monde”

– Beverly Hills, California: Decernarea Premiilor Writers Guild 2020 – la The Beverly Hilton

– Gent, Belgia: Deschiderea unei expoziţii consacrate pictorului flamand Jan van Eyck (1390-1441) – la Muzeul de Arte Plastice (1 feb. – 30 apr.)

– Los Angeles: Sunt decernate premiile Sindicatului scenariştilor americani (Writers’ Guild Awards)

– Yangon, Myanmar: Aung San Suu Kyi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace (1991), va deschide „Festivalul Etnic” (1 – 8 feb.)

– Paris: Publicarea traducerii în limba franceză a cărţii „A Warning”, un volum anti-Trump publicat sub anonimat şi atribuit unui consilier de la Casa Albă

– Melbourne: Finala feminină din cadrul primului Turneu de Grand Slam al anului – Australian Open – ora 10:30 (ora României)

– Prima etapă a Turneului celor Șase Națiuni la rugby, ediția 2020 (1 – 2 feb.):

  • 1 feb: Ţara Galilor – Italia – pe Principality Stadium din Cardiff
  • 1 feb: Irlanda – Scoţia – pe AVIVA Stadium din Dublin
  • 2 feb: Franţa – Anglia – pe Stade de France din Paris

– Germania: Cupa Mondială masculină de schi alpin, coborârea de Garmisch

– Elveţia: Campionatele Mondiale de ciclocros (1 – 2 feb.)

Aniversări – Comemorări

– 1690: S-a născut compozitorul italian Francesco Maria Veracini (m. 1768) – 330 de ani

– 1851: A murit scriitoarea britanică Mary Shelley, considerată drept precursoarea scrierilor ştiintifico-fantastice moderne; cunoscută mai ales pentru romanul „Frankenstein” (1818) (n. 1797)

– 1860: S-a născut filologul german Gustav Weigand; în 1893 a înfiinţat, la Leipzig, Institutul pentru Studiul Limbii Române, care a fost, până la izbucnirea primului război mondial, cel mai important centru ştiinţific din străinătate pentru studiul limbii române; Weigand a fost şi primul lingvist care a cercetat, la faţa locului, dialectele şi graiurile limbii române, călătorind, în anii 1887 şi 1909, în toate ţinuturile locuite de români; el a impus în lumea ştiinţifică şi folosirea denumirii de „aromân”, care a înlocuit-o pe cea limitativă de „macedonean”; membru corespondent străin al Academiei Române (1892) (m. 1930) – 160 de ani

– 1901: S-a născut actorul american de film Clark Gable (m. 1960)

– 1907: S-a născut Camargo Guarnieri, compozitor brazilian (m. 1993)

– 1909: S-a născut (în Canada) George Beverly Shea, cântăreţ american de muzică gospel, care a colaborat cu evanghelistul Billy Graham vreme de peste 60 de ani (m. 2013)

– 1913: S-a născut (la Chişinău, Rep. Moldova) violoncelistul, compozitorul şi profesorul Serafim Antropov – Manu (m. 1988)

– 1915: S-a născut actriţa și pictorița americană Alicia Rhett; cunoscută pentru rolul Indiei Wilkes din filmul „Pe aripile vântului” (m. 2014) – 105 ani

– 1917: S-a născut actorul indian de film A. K. (Avtar Kishan) Hangal, supranumit „bunicul Bollywood-ului” (m. 2012). NOTĂ: Unele surse (www.bollywoodlife.com) dau naşterea la 1.II.1914, iar altele (http://www.imdb.com/name/nm0359845/) menţionează ca dată a naşterii 15 august 1915

– 1921, 1/13: S-a născut Zao Wou-Ki, pictor chinez naturalizat francez, maestru al abstracţiei lirice (m. 2013)

– 1922: S-a născut cântăreaţa italiană de operă (soprană) Renata Tebaldi (m. 2004)

– 1931: S-a născut Boris Elţîn, om politic rus, primul preşedinte al Federaţiei Ruse (12.VI.1991 – 31.XII.1999) şi primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct (m. 2007)

– 1935: S-a născut Dieter Kühn, dramaturg şi eseist german (m. 2015) – 85 de ani

– 1940: A murit Gheorghe Botezatu (cunoscut și sub numele de Georges de Bothezat), inginer mecanic, matematician și om de afaceri american; contribuții de pionierat în domeniul elicopterelor; a făcut primul calcul al traiectoriei pământ-lună (n. 1882, în Basarabia) – 80 de ani

– 1944: A murit pictorul olandez Piet Mondrian; unul dintre întemeietorii şi teoreticienii neoplasticismului (n. 1872)

– 1945: A murit Johan Huizinga, eseist, istoric de artă şi profesor olandez (n. 1872) – 75 de ani

– 1946: S-a născut actriţa britanică Elisabeth Sladen (m. 2011). NOTĂ: Unele surse (www.imdb.com) dau ca an al naşterii 1948

– 1958: A murit fizicianul american Clinton Joseph Davisson; împreună cu Lester H. Germer, a descoperit, în 1927, fenomenul de difracţie a electronilor în cristale; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1937, împreună cu englezul George Paget Thomson (n. 1881)

– 1965: S-a născut actorul american Brandon Lee, fiul lui Bruce Lee (m. 1993) – 55 de ani

– 1966: A murit actorul american de film Buster Keaton (n. 1895)

– 1976: A murit fizicianul german Werner Heisenberg, unul dintre întemeietorii fizicii cuantice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1932; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (n. 1901)

– 1986: A murit Alva Myrdal, sociolog şi politician suedez; prima suedeză ambasador (India, 1954); a condus delegaţia Suediei la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva (1961-1973); militantă pentru pace, dezarmare şi pentru soluţionarea problemelor Lumii a Treia; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1982 (n. 1902)

– 2007: A murit Gian-Carlo Menotti, compozitor american de origine italiană (n. 1911)

– 2012: A murit Wisława Szymborska-Włodek, poetă, eseistă, ilustratoare de carte şi traducătoare poloneză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1996 (n. 1923)

– 2013: A murit muzicianul american Cecil Womack (n. 1947)

– 2013: A murit actorul britanic Robin Sachs (n. 1951)

– 2014: A murit Maximilian Schell, actor, producător, regizor și scenarist austriac (n. 1930)

– 2015: A murit pianistul francez de origine italiană Aldo Ciccolini (n. 1925) – 5 ani

– 2018: A murit Dennis Edwards, cântăreț american de muzică soul și R&B; cunoscut îndeosebi ca unul dintre soliștii vocali ai trupei „The Temptations” (n. 1943)