Conflict militar între armata turcă şi cea siriană

De câteva săptămâni, în regiunea Idlib din Siria se dau lupte grele. Forţele guvernamentale, cu ajutorul armatei ruse, ocupă treptat localităţile controlate de rebeli. Armata siriană foloseşte metode crude pentru a obţine victoria. Împreună cu forţele aeriene ruseşti bombardează obiective civile cum ar fi şcoli, spitale şi alte instituţii. Se întâmplă frecvent ca loviturile aeriene să nimerească localităţi aglomerate sau pieţe. Masele de refugiaţi își părăsesc casele şi fug din faţa armatelor cu automobile sau pe jos către locuri despre care cred că sunt mai sigure, dar pericolul este prezent în toată regiunea. Armata siriană şi aliaţii săi nu-i protejează nici pe refugiaţi. Luni o bombă a lovit un camion plin cu refugiaţi. Nouă persoane au murit, patru dintre acestea fiind copii – transmite organizaţia numită Centrul de Observare a Drepturilor Omului din Siria care funcţionează în exil, citând surse locale.

Forţele guvernamentale au început chiar de la mijlocul lunii decembrie ofensiva împotriva regiunii Idlib, care este ultimul bastion al insurgenţilor. Scopul manevrelor militare este ca armata siriană să controleze autostrada M5 care leagă Damascul de Aleppo. Un oraş din apropierea autostrăzii, Maarrat an-Numan a fost deja cucerit săptămâna trecută. De atunci, forţele preşedintelui Bassar al-Assad avansează din sat în sat. Armata își continuă ofensiva, în ciuda acordului de încetare a focului care teoretic încă este în vigoare.

Odată cu asaltul asupra regiunii Idlib a crescut tensiunea între Turcia şi Siria. Ankara este îngrijorată din cauza intensificării luptelor, pentru că refugiaţii se îndreaptă către Turcia, unde aproximativ 3,5 milioane de oameni trăiesc deja în tabere pentru refugiaţi. Duminică un convoi al armatei turce format din 320 de vehicule a trecut frontiera cu Siria pentru a întări posturile de observaţie, care au rolul de a controla respectarea acordului de încetare a focului. Luni o parte a acestui convoi a fost atacată de armata siriană în apropierea localităţii Serekab – scrie portalul Moon of Alabama. În urma focurilor de tun şapte militari turci şi un civil şi-au pierdut viaţa şi treisprezece oameni au murit. Ca răspuns la acest atac, armata turcă a deschis focul asupra mai multor unităţi siriene şi a ucis cel puţin paisprezece persoane şi a rănit alte douăzeci. Chiar dacă Damascul şi Ankara sunt în tabere diferite, până acum în istoria de 9 ani a războiului civil nu s-a întâmplat ca între cele două armate să aibă loc un conflict.

Rusia – care întreține relaţii bune cu ambele state – a încercat să medieze conflictul. Ministerul apărării din Rusia a susţinut că armata siriană nu a ştiut că în jurul localităţii Serakab sunt militari turci, pentru că Turcia nu a informat Moscova despre aceste mişcări de trupe, astfel nici forţele siriene nu au avut această informaţie. Purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ turc, Ömer Celik a respins însă această explicaţie. Acesta a subliniat că în mod „regulat şi imediat” au informat Rusia despre fiecare mişcare a trupelor turce în zonă şi aşa s-a întâmplat şi de această dată. Acest lucru indică faptul că forţele guvernamentale siriene au atacat armata turcă în cunoştinţă de cauză, sperând probabil că aliaţii lor ruşi îi vor proteja de o eventuală răzbunare – a spus Ömer Celik . Liderii turci au declarat că indiferent ce gândeşte Moscova, ei vor riposta ori de câte ori vor fi atacaţi de sirieni. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a făcut un apel către Rusia să nu se amestece în aceste conflicte, pentru că Turcia nu va rămâne pasivă în faţa acestor atacuri. „Nu putem rămâne muţi, atunci când militarii noştrii mor ca nişte martiri” a spus Erdoğan. Totodată preşedintele turc a promis că vor continua operaţiunile militare pentru poporul şi patria sa, precum şi pentru „fraţii noştrii din Idlib”. Această declaraţie poate să fie interpretată în sensul că acţiunea armatei turce nu a fost doar o răzbunare, ci şi o atenţionare adresată guvernului sirian să-și oprească ofensiva din Idlib. Dincolo însă de solidaritate faţă de „fraţii din Idlib” Turcia este motivată de oprirea valului de refugiaţi. Potrivit surselor guvernamentale turceşti, aproximativ un milion de oameni sunt în drum către graniţa siriano-turcă. Acest lucru poate duce la o criză umanitară în Turcia. De aceea Ankara a închis graniţele către Siria şi nu lasă pe nimeni să intre în ţară. Chiar dacă adăpostirea şi hrănirea refugiaţilor este finanţată de Uniunea Europeană, opinia publică din Turcia are o atitudine din ce în ce mai ostilă faţă de refugiaţi.

Székely Ervin, Rador