Bulgaria este un partener constructiv în cadrul negocierilor privind bugetul pe termen lung al UE

Premierul Bulgariei, Boiko Boriov, s-a întâlnit, la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel. „Bulgaria este un partener constructiv în cadrul negocierilor privind bugetul pe termen lung al UE şi împărtăşim opinia dvs. în privinţa faptului că prin raţiune şi determinare, putem ajunge la un acord care este în interesul tuturor cetăţenilor europeni”, a declarat prim-ministrul bulgar. Cei doi au discutat la Bruxelles în cadrul consultărilor pe care preşedintele Consiliului European le desfăşoară cu liderii europeni înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului din 20-21 februarie, dedicată negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual. Principalul subiect al întrevederii dintre Boiko Borisov şi Charles Michel a fost noul cadru financiar multianual pentru perioada 2021 – 2027. „Fondurile UE sunt motorul care ne ajută să avansăm mai repede”, a subliniat şeful executivului de la Sofia. Potrivit prim-ministrului bulgar, coeziunea şi politica agricolă comună au deja o valoare adăugată dovedită, iar rezultatele lor sunt vizibile şi tangibile pentru cetăţenii europeni. Borisov a evidenţiat avantajele depăşirii inegalităţilor dintre diferite regiuni şi a afirmat că este foarte important să nu se permită niciunei regiuni să se detaşeze de ritmul general al dezvoltării UE. În ceea ce priveşte eforturile de atingere a obiectivului de neutralitate climatică, premierul Bulgariei a menţionat că pachetul de tranziţie echitabilă nu ar trebui să fie în niciun fel legat de pachetul de coeziune, întrucât obiectivele celor două instrumente diferă semnificativ. „Este important să se evite o diviziune între priorităţile vechi şi noi ale UE. Apreciem în egală măsură politicile tradiţionale, ştiinţa şi inovarea, securitatea, schimbările climatice. Bugetul UE trebuie să confirme ceea ce s-a obţinut până acum şi, în acelaşi timp, să facă faţă noilor provocări cu care se confruntă UE”, a remarcat Borisov. În cursul discuţiilor sale cu preşedintele Consiliului European, şeful executivului de la Sofia a salutat sprijinul şi angajamentul activ al instituţiilor europene faţă de regiunea Balcanilor de Vest. „Extinderea este un proces bilateral, astfel încât ambele părţi trebuie să îşi îndeplinească promisiunile. Acest lucru este în interesul păcii, stabilităţii şi prosperității Europei”, a concluzionat premierul bulgar./ddaniela/sdm2

(www.focus-news.net – 6 februarie)