Elveţienii au aprobat extinderea legislaţiei antidiscriminare

Electoratul elveţian a aprobat extinderea legislaţiei antidiscriminare astfel încât aceasta să acopere şi problemele orientării sexuale şi identităţii de gen. Mai mult de 63% dintre alegători au votat în favoarea noii iniţiative. Sprijinul masiv pentru noua lege arată că elveţienii cu drept de vot au luat în serios îngrijorările comunităţii LGBT, în condiţiile în care recente atacuri verbale şi fizice împotriva unor cupluri homosexuale au demonstrat nevoia de protecţie asigurată prin lege pentru această comunitate. Cei care se opun legii afirmă că aceasta ar putea afecta dreptul la libera exprimare inclusiv în ceea ce priveşte convorbirile private, însă îngrjorările lor par să nu fi fost luate în seamă. Unele grupări clericale vor fi dezamăgite de rezultatul referendumului, după ce reprezentanţii lor au spus că se tem că vor fi puşi sub acuzare dacă vor refuza să acorde binecuvântarea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 februarie, ora 18:03)/opopescu/dsirbu