Serviciile secrete americane şi germane au spionat sute de ţări

Scandalul a izbucnit marţi în presa din Elveţia. Firma Crypto AG. cu sediul în Steinhausen (Elveţia) a vândut aparatură de criptat cât şi tehnici de codificare către peste o sută de ţări, atât în timpul războiului rece, cât şi ulterior. Printre clienţii firmei figurau ţări membre ale NATO, blocul ţărilor socialiste precum şi ţări în curs de dezvoltare. Faptul că aparatele erau fabricate într-o ţară neutră, cum este Elveţia, a reprezentat o garanţie privind siguranţa acestora. Aparenţa a fost însă înşelătoare: Crypto AG. făcea parte în realitate din sfera de influenţă a CIA-ului şi a Serviciului de Informaţii Federale al Germaniei (BND). Aceştia au putut intercepta şi decripta mesajele secrete ale unor ţări cum sunt Iranul, Siria sau România. Despre operaţiunea numită Rubicon a serviciilor de informaţii americane şi germane au apărut informaţii publice pentru prima dată  marţi, la radioul public din Elveţia, ZDF şi în ziarul The Washington Post. Potrivit acestora, cele două servicii secrete au supravegheat ani de zile diferite ţări cu ajutorul aparatelor vândute de Crypto AG. Dispozitivele firmei elveţiene erau modificate astfel ca atât CIA cât şi BND să poată obţine date importante. De la Crypto AG. a cumpărat şi Vaticanul – conform documentelor obţinute de CIA. Firma în cauză şi-a dezvoltat aparatul numit MCC 314 de la sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut. În acest aparat serviciul secret german a introdus un modul care transmitea datele către CIA şi BND. Tehnologia de vârf a nemţilor însă nu a fost perfectă deoarece mai multe ţări au descoperit şmecheria. Deşi printre altele şi RF Iugoslavia a descoperit faptul că sunt probleme cu MCC 314, ţara a continuat să cumpere aparatura de la Crypto AG. La fel a procedat şi Austria. Desigur, cei care şi-au dat seama că produsele Crypto nu sunt sigure, atunci încă nu ştiau că în spatele „imperfecţiunilor tehnice” stau manipulările a două servicii secrete.

La începutul anilor ’90 s-a bănuit pentru prima oară că firma elveţiană cooperează cu „fraţii mai mari”. În anul 1995 ziarul Baltimore Sun scria într-un articol că Crypto AG. transmite date importante către CIA şi NSA. Jurnalul a dovedit afirmaţiile respective prin publicarea unor documente care proveneau din anii ’70. În anul 2000 raportul Uniunii Europene privind reţeaua de spionaj Echolon conţinea trimiteri la faptul că aparatura folosită pentru codarea documentelor este manipulată de către serviciile secrete. Sistemul Echolon a fost creat din timpul războiului rece, imediat după cel de-al doilea război mondial. Existenţa acestui sistem a fost negată de Statele Unite până în luna martie a anului 2000. Potrivit unor surse, programul Echolon are proprii săi sateliţi şi centre pe sol. Aceste baze se află pe teritoriul unor state ca Statele Unite, Canada, Australia şi Noua Zelandă şi se ocupă cu observarea şi selectarea comunicaţiilor telefonice şi electronice din toată lumea. În anul 2015 BBC a difuzat un document strict secret. datat din anul 1955, din care rezultă că firma elveţiană chiar de atunci a avut o înţelegere cu serviciile de informaţii americane şi germane.

Deocamdată sunt multe semne de întrebare în legătură cu interceptările făcute prin intermediul aparatelor Crypto pe care publicaţia germană Der Spiegel le-a calificat drept cea mai dură acţiune de spionaj a secolului. Încă nu se ştie ce cantitate de informaţii a primit CIA şi BND, cine a jucat un rol mai important pe filiera elveţiană, ce fel de informaţii au fost împărţite între beneficiari. Este enigmatică şi structura de proprietari a firmei Crypto AG. Proprietarul majoritar – cel puţin oficial – este o societate comercială înregistrată în Liechtenstein, care se numeşte „Societatea Comercială Europeană”. De aici firele ajung în Germania la o entitate numită Administrarea Imobilelor la nivel Federal. Potrivit unor surse, această persoană juridică este de fapt o firmă sub acoperire a serviciilor secrete. Crypto AG. a făcut însă eforturi să pună accentul pe naţionalitatea elveţiană a firmei. Produsele au fost oferite sub sloganul „Security Swiss Made”, sugerând că un produs făcut în Elveţia garantează securitatea.

Parlamentul din Berna doreşte să creeze o comisie de anchetă în acest caz. Verzii şi socialdemocraţii din parlamentul elveţian solicită să fie cercetată o eventuală implicare a serviciilor secrete elveţiene în această situație. Socialdemocraţii susțin că de rezolvarea acestui caz depinde credibilitatea ţării. Nu putem însă să ne aşteptăm la o soluţie rapidă a acestui scandal. Neue Züricher Zeitung scrie că doar în sesiunea din martie a legislativului deputaţii pot să adopte o hotărâre privind înfiinţarea comisiei de anchetă.

Székely Ervin, RADOR